Un brăilean a vrut să mănânce gratis, drept pentru care i-a smuls din mână trei cutii cu pizza angajatului unei societăţi de distribuţie, fără a-i da vreun ban. Hoţul de pizza a ajuns până la urmă pe mâna oamenilor legii. Potrivit poliţiştilor, în ziua de 5 octombrie, la ora 21.40, administratorul unei societăţi comerciale din municipiu a reclamat că un angajat al său a fost deposedat de cutiile cu pizza de un tânăr necunoscut, în timp ce se afla în scara unui bloc, situat pe strada Târgovişte. Poliţiştii au stabilit că tânărul necunoscut comandase cele trei pizza şi le-a luat de la angajat în scara blocului, fără a-l ameninţa ori exercita asupra lui acte de violenţă, spunându-i să plece că nu-i plăteşte. Pe baza semnalmentelor şi a investigaţiilor efectuate, poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale - linia de muncă Violenţă l-au identificat, în ziua de 13 octombrie, pe autorul faptei. Este vorba despre Laurenţiu F. (21 de ani), din municipiu, care a fost condus la sediul Poliţiei. "Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a brăileanului, urmând ca dosarul cauzei să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila cu propunere legală", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.