Hoţ de BMW, pericol public la 17 ani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţ de BMW, pericol public la 17 ani

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului minor Elvis T., în vârstă de 17 ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului.
Potrivit anchetatorilor, în după-amiaza zilei de 20 aprilie 2014, la ora 17:45, Elvis T. se afla în vizită la mătuşa sa Anica Dumitru, când s-a hotărât să se plimbe cu autoturismul acesteia, care era parcat în faţa casei. Fără nicio reţinere, infractorul minor a sustras cheile din imobilul mătuşii, apoi a urcat la volanul autoturismului BMW cu numărul de înmatriculare bulgăresc. De pe strada Militară, romul a ajuns cu autoturismul pe B-dul Alexandru Ioan Cuza, până la intersecţia cu strada Mihai Eminescu, unde a întors. În dreptul Colegiului Naţional Nicolae Bălcescu însă, Elvis a intrat în coliziune cu un autoturism Opel Astra, care era staţionat la semafor.
După impact, minorul a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiei.

BMW-ul fusese înmatriculat în Belgia, nu în Bulgaria

La ora 18:04, dispeceratul Poliţiei Rutiere a fost sesizat în legătură cu producerea unui accident rutier pe B-dul Cuza, oamenii legii fiind totodată anunţaţi că şoferul uneia dintre maşinile implicate în incident, un BMW, a părăsit locul faptei.
Sosiţi la locul accidentului, poliţiştii au identificat autoturismul BMW ce fusese condus de Elvis T., iar la trei metri în faţa acestuia era autoturismul Opel Astra, la volanul căruia se aflase Adrian G. În acelaşi autoturism s-au mai aflat cumnata acestuia, Mirela G., precum şi fiul de 14 ani al cumnatei, care fusese rănit în accident. Minorul a avut nevoie de 5 zile de îngrijiri medicale.
Nu mică le-a fost mirarea poliţiştilor când au descoperit că autoturismul BMW nu avea dreptul să fie pus în circulaţie sau să fie condus pe drumurile publice din România, întrucât nu era înmatriculat în Bulgaria (deşi avea numere de înmatriculare bulgăreşti). "Autoturismul a fost înmatriculat în Regatul Belgiei începând cu data de 12.07.2012 până la data de 2.09.2013, când a fost radiat din evidenţele belgiene. Numărul de înmatriculare de pe BMW figurează atribuit de către autoritaţile bulgare unui autoturism Mazda", precizează procurorul de caz.
Aşa stând lucrurile, BMW-ul a fost ridicat de la locul accidentului şi lăsat în custodia Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, iar plăcuţele de înmatriculare au fost introduse în Camera de corpuri delicte a IPJ.
A doua zi după accident, în jurul orei 12:30, Elvis T. s-a prezentat la sediul Poliţiei Rutiere, însoţit de mama sa, Maria. Femeia le-a spus poliţiştilor că Elvis a fugit de la locul acidentului pentru că "se speriase". Mătuşa minorului infractor, Anica D., a declarat că a achiziţionat autoturismul BMW în anul 2013, de la o persoană din Constanţa, "Şerban", contra sumei de 6.000 euro. Ea a mai precizat că i-a dat respectivului o copie de pe actul de identitate al ginerelui său, care era plecat în Luxemburg, primind în schimb actele maşinii şi o procură în limba bulgară.
"Martora D. Anica a solicitat efectuarea de cercetări cu privire la persoana de sex masculin care i-a vândut maşina, «Şerban», pentru comiterea faptei de înşelăciune, întrucât nu a cunoscut că maşina nu era înmatriculată şi că numerele aplicate erau false. Ea s-a constituit parte civilă cu suma de 6.000 euro", precizează procurorul care a supravegheat cercetările.
În noiembrie 2013, când Anica D. a cumpărat maşina, ginerele său era arestat în Luxemburg. Anchetatorii au disjuns cercetările pentru identificarea vânzătorului "Şerban", acesta urmând a fi anchetat pentru fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, înşelăciune şi conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat şi cu numere false de înmatricualare. Respectivul nu numai că i-a vândut brăilencei BMW-ul, dar l-a şi adus de la Constanţa la Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro