Hoţ de bicicletă, prins după trei luni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţ de bicicletă, prins după trei luni

La data de 19 august, un bărbat a reclamat la Poliţia Municipiului faptul că persoane necunoscute i-au sustras o bicicletă pe care a lăsat-o neasigurată în dreptul şantierului de construcţii din zona Esplanadei Dunării. În urma activităţilor desfăşurate de judiciarişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, la data de 4 noiembrie a fost identificat principalul suspect al faptei, tot un brăilean. Prejudiciul, în valoare de 520 de lei, urmează să fie recuperat, iar pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro