• procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Andrei Barbu, cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de furt calificat
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au definitivat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Andrei Mădălin Barbu, de 18 ani, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Tânărul s-a specializat în furturi din autoturisme, fiind vorba în special de baterii acumulator sustrase din autoturisme Dacia.
După cum se arată în rechizitoriul Parchetului, în seara de 30 decembrie 2016, inculpatul Andrei Mădălin Barbu s-a deplasat de la domiciliul său, în cartierul Plantelor, cu scopul de a sustrage bateriile acumulator şi radiatoarele de la autoturismele parcate pe raza municipiului.
El a luat asupra sa o cheie fixă şi un cuţit de bucătărie, pe care să le folosească la desfacerea şuruburilor de prindere ale bateriilor şi tăierea furtunelor de legătură ale radiatoarelor. Inculpatul Barbu a căutat locurile în care se aflau parcate autoturisme Dacia, întrucât ştia că acestea se pot deschide mai uşor.
Ajuns pe strada Furnicii, inculpatul a profitat de faptul că se lăsase întunericul şi a deschis capota de la un autoturism Dacia 1310, cu forţa braţelor, şi a sustras bateria acumulator. El a ascuns-o apoi sub pasarela CFR, apoi a revenit pe strada Plantelor să mai fure şi din alte maşini.
În aceeaşi seară, inculpatul a încercat să fure bateria de la un alt autoturism Dacia, parcat în cartierul Plantelor, după ce s-a asigurat că nu este văzut de cineva. Folosind cheia fixă pe care o avea, a încercat să mai deschidă capota unei maşini, însă nu a reuşit. Urmele de forţare au rămas însă. Inculpatul care plecase a fost identificat apoi de un poliţist aflat în timpul liber, care fusese sesizat de familie despre atacul asupra autoturismului. Tânărul a fost prins şi condus la sediul Poliţiei Municipiului. Acum el a ajuns în faţa instanţei.