Hoţ în acţiune la Liceul «Mihail Sebastian», potolit de jandarmi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Hoţ în acţiune la Liceul «Mihail Sebastian», potolit de jandarmi

Ieri, elevii Liceului Teoretic "Mihail Sebastian" au avut parte de o întâlnire palpitantă cu jandarmii. Forţele de ordine au pus în scenă un exerciţiu demonstrativ de intervenţie, desfăşurat în curtea unităţii de învăţământ. Un tânăr care are un telefon scump atrage atenţia unui bărbat care intră în acţiune, fură telefonul şi fuge. Jandarmii îl prind pe suspect, cu ajutorul unui câine "jandarm".
În ziua de 10 martie, începând cu ora 12.00, jandarmii brăileni s-au aflat în mijlocul elevilor, aproximativ 350 de liceeni din clasele IX - XII, ai instituţiei de învăţământ, fiind informaţi despre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să urmeze o carieră în Jandarmeria Română. Jandarmii au prezentat apoi exerciţii demonstrative de autoapărare, dar şi un exerciţiu de prindere a unui individ, care, după ce a sustras telefonul unui elev, a fost imobilizat cu ajutorul câinelui de serviciu.
După cum ne-a precizat plt. maj. Sorin Neftode, din cadrul Jandarmeriei Brăila, prima parte a întâlnirii cu elevii s-a desfăşurat în sala de sport, iar cea de-a două în curtea instituţiei. Aici a fost prezentat modul de acţiune al unei patrule de jandarmerie, aflate în imediata apropiere a liceului. Exerciţiul a fost unul care a atras atenţia elevilor, însă din cele prezentate au avut şi de învăţat cum să se ferească de eventuali infractori. "Profitând de aglomeraţia din pauza mare, un individ pătrunde fără drept în curtea liceului, unde intenţionează să-i deposedeze de bunuri pe elevi. La un moment dat, bărbatul observă ţinta perfectă - un tânăr ce deţine un telefon scump şi care este angajat într-o convorbire telefonică, nefiind atent la ce se întâmplă în jurul lui. Individul îi sustrage telefonul, prin acte de violenţă, şi fuge către ieşirea din spate. Alertaţi de strigătele celorlalţi elevi, membrii patrulei de jandarmerie intervin, somându-l să se oprească. Întrucât acesta nu s-a supus somaţiei verbale, jandarmii au folosit câinele, care l-a imobilizat imediat pe infractor", a declarat reprezentantul Jandarmeriei Brăila.
Astfel de activităţi se vor intensifica în perioada premergătoare Zilei Jandarmeriei Române, sărbătorită pe data de 3 aprilie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro