HCM Roman şi HC Dunărea se întâlnesc astăzi în cel de-al doilea meci din play off | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HCM Roman şi HC Dunărea se întâlnesc astăzi în cel de-al doilea meci din play off

În această seară, HCM Roman şi HC Dunărea se întâlnesc în cel de-al doilea meci din turneul play off. Brăilencele au câştigat luni cu 26-23 primul meci disputat pe teren propriu, iar astăzi intră în teren hotărâte să tranşeze calificarea în turneul de elită al Ligii Naţionale de handbal feminin, unde, dacă ajung, au deja asigurată o medalie. Handbalistele au efectuat miercuri dimineaţă un ultim antrenament în Sala Polivalentă, iar în jurul orei 14.30 au plecat spre Roman. Tot lotul este valid, astfel că antrenoarea Alexandrina Soare poate trimite în teren cea mai bună formulă de echipă în acest important meci. Dacă în cel de-al doilea meci câştigă HCM Roman are loc, tot la Roman, şi o a treia partidă, vineri de la ora 19.00, pentru desemnarea echipei care va merge în faza următoare a competiţiei.
"Am luat prima opţiune la calificarea în turneul de elită al handbalului feminin şi sper ca şi în cel de-al doilea joc să repetăm prestaţia bună de pe teren propriu. Să avem aceeaşi determinare şi ambiţie ca în partida de la Brăila, ca să obţinem un rezultat pozitiv", a declarat Gheorghe Ştefan, directorul executiv al HC Dunărea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro