• meciul va avea loc în Polivalentă, pe 13 martie • Formația brăileană a câștigat la scor ambele partide din Liga Florilor în acest sezon
Dacă în alți ani a avut neșansă la alcătuirea țintarului fazelor superioare ale Cupei României la handbal feminin, acum, conform tragerii la sorți a meciurilor din sferturile de finală, HC Dunărea va evolua în Polivalentă, cu HC Zalău.
În acest campionat, cele două formații s-au “duelat” deja de două ori și de fiecare dată formația brăileană s-a impus în fața echipei pregătite de Gheorghe Tadici. În tur, HC Dunărea s-a impus la scor în Polivalentă, 34-21, iar în retur, în urmă cu câteva zile, trupa antrenată de Jan Leslie a obținut de asemenea un succes lejer, 31-26.
Nu va fi un meci ușor dar pentru că în tribună va beneficia de al optulea jucător, publicul, HC Dunărea este favorită la victorie și la calificarea în Final Four-ul Cupei României.
Meciul din sferturile de finală ale Cupei României dintre HC Dunărea Brăila și HC Zalău va avea loc pe data de 13 martie.
În această fază a competiției se vor mai disputa partidele:
SCM Gloria Buzău – Rapid București,
CSM Tg. Jiu – Gloria Bistrița-Năsăud.
Învingătoarea dintre SCM Râmnicu Vâlcea și CSM București o va întâlni pe CSM Slatina.