Gruparea constanteana porneste cu un avantaj de doar doua goluri, dupa ce in partida tur, din Sala Sporturilor, s-a impus, greu, chiar si cu sprijinul arbitrilor, 25-23. Elevele lui Lucian Risnita si Ion Puscasu au lasat o impresie dezamagitoare la Constanta. Jocul lor a fost lipsit de inspiratie in faza de atac si previzibil in aparare.
Brailencele au trecut peste acel moment neplacut si toata saptamina au lucrat la planul tactic pe care il vor aplica in partida de pe teren propriu.
"Este un meci tipic de calificare, unul care iese mult din tiparele campionatului. Eu sint convins ca jucatoarele noastre vor intra in teren cu o mare ambitie si vor transa partida in favoarea noastra si la un scor care sa ne permita calificarea in semifinalele competitiei. Eu sint optimist in privinta rezultatului. Daca arbitrii ne vor lasa sa jucam, HC Dunarea va fi formatia care va merge mai departe", a declarat Ionel Antihi, vicepresedintele gruparii brailene.
Tomis Constanta a sosit ieri la Braila si la ora 12.00 a efectuat un antrenament in sala Polivalenta. Cu toate ca se anunta un retur incendiar, formatia constanteana spera in sansele ei.
"Ne va fi greu in acest retur, insa noi pornim cu trei sanse, pe cind Braila doar cu una. Putem cistiga la unul-doua goluri, putem face un egal sau chiar putem pierde la un gol, pe cind gazdele au doar varianta victoriei la peste doua goluri”, a declarat la rindul lui Gheorghe Slabu, presedintele clubului constantean.
Tomisul are tot lotul disponibil pentru acest joc, in timp ce Dunarea se confrunta in continuare cu destule probleme medicale, cea mai importanta absenta din tabara gazdelor de astazi fiind cea a Elenei Moise. Tehnicianul Liviu Paraschiv va putea insa beneficia de serviciile jucatoarelor Elena Avadani si Ionela Cucu, care au revenit la pregatire in aceasta saptamina.
Partida retur va fi arbitrata de rusii Eduard Borisov si Oleg Tarasikov.