* la pauză a fost 15-15 * liderul campionatului s-a impus în final cu un scor categoric, 33 - 22 * duminică, de la ora 11.00, HC Dunărea joacă în Polivalentă cu SCM Rm. Vâlcea
Fără patru jucătoare importante, Kurtovic, Udriștoiu, Quintino și Kanaval, HC Dunărea a avut forța de a juca de la egal la egal cu liderul Rapid București doar în primele 30 de minute. În repriza a doua formația rapidistă a defilat spre o victorie clară, la 11 goluri diferență.
Fernandez (min. 2) a marcat primul gol al meciului, iar Rodrigues a egalat la faza imediat următoare. A fost 2-2 în minutul 3, după care Rapidul a înscris de două ori, “dublă” Fernandez, și s-a distanțat la 4-2. Târcă a punctat pentru 6-3, Korsos pentru 7-4, însă echipa pregătită de Neven Hrupec a avut o revenire în joc și, după golul înscris de Mihaela Mihai, scorul a redevenit egal, 8-8, minutul 16. Rapidul s-a mai distanțat o dată la trei lungimi dar HC Dunărea a reușit din nou să egaleze la 12-12, în minutul 25, după o serie de trei goluri semnate de Tamires, Sazdovska și Rodrigues. În ultimele 5 minute, jocul s-a desfășurat în aceeași notă de echilibru și s-au consemnat alte trei egalități, ultima la 15-15, acesta fiind și scorul înregistrat la finalul primelor 30 de minute.
În repriza a doua, HC Dunărea a înscris primul gol abia în minutul 36, pe al doilea în 41 iar pe al treilea în 46, moment al partidei în care Rapid conducea cu 25-18 și meciul era jucat. Cu Sorina Tîrcă și Alicia Fernandez, în rol de principale marcatoare, ambele cu câte 9 reușite, formația bucureșteană a avut 12 goluri avans, 33-21, în minutul 59. Ștefania Epureanu a înscris ultimul gol al meciului, iar Rapid s-a impus cu 33-22. În urma acestei înfrângeri, HC Dunărea se menține pe locul al 7-lea.
Duminică, 20 martie, de la ora 11.00, echipa brăileană va juca în Polivalentă cu SCM Rm. Vâlcea.
Pentru HC Dunărea au marcat Rodrigues 9 goluri, Sazdovska 4, Tamires 2, Lăscăteu 2, Araujo 1, Sandu 1, Jacobsen 1, Mihai 1, Epureanu 1.