Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a rămas pe valurile performanţei şi în 2010

* în februarie, HC Dunărea a ajuns în turul al 4-lea al Cupei Cupelor şi tot în aceeaşi fază se află acum în Cupa EHF

Handbalul feminin brăilean este la polul opus fotbalului.

Beneficiind de serviciile unei antrenoare valoroase, cu experienţa competiţiilor naţionale şi internaţionale, Alexandrina Soare, HC Dunărea a traversat un 2010 foarte bun, cu toate că nu a avut un lot în care rezervele să se ridice întotdeauna la nivelul titularelor de drept. Iar acest lucru s-a datorat faptului că o parte dintre handbalistele de la Dunăre abia au păşit în handbalul de mare performanţă.

Greul l-a dus formaţia standard, adică golgetera campionatului, Ada Moldovan, împreună cu Gabriela Vasile, Liliana Crăciun, Katalin Jenofi, Manuela Rădulescu, Irina Radovici şi Irina Tomuleanu. Şi, cu toate că handbalistele menţionate au fost nevoite să evolueze meci de meci, HC Dunărea a câştigat în retur 10 partide, reuşind chiar cinci succese consecutive între etapele a 20-a şi a 24-a, printre formaţiile învinse numărându-se Rapid, Ştiinţa Baia Mare şi Oţelul Galaţi.

La finalul returului, gruparea de la Dunăre s-a clasat pe locul al 5-lea şi, astfel, şi-a asigurat un loc în Cupa EHF, aceasta fiind cea de-a 4-a prezenţă consecutivă în cupele europene.

După nouă etape, elevele Alexandrinei Soare sunt aproape de podium

Vara trecută, HC Dunărea a pierdut două jucătoare importante, pe Manuel Rădulescu, care a semnat cu Oţelul Galaţi, şi pe Katalin Jenofi, interul din Ungaria preferând să se întoarcă în campionatul intern.

În aceste condiţii, Alexandrina Soare a fost nevoită să apeleze la jucătoarele aduse de la lotul naţional de junioare, astfel că în partidele de pregătire a acordat credit handbalistelor Voicu, Adespii, Eşanu, Dragut, Irimia, precum şi Adinei Brot şi Cosminei Dancu, şi toate au devenit, ulterior, soluţii pentru prima garnitură.

Un salt valoric spectaculos l-a făcut extrema Brot, aceasta devenind una dintre principalele marcatoare ale brăilencelor în cele nouă partide disputate în turul campionatului 2010-2011.

Numărul unu a rămas, însă, tot Ada Moldovan, singura jucătoare brăileană convocată la lotul naţional. Iar în 2010 golgetera ultimelor trei ediţii de campionat a făcut parte din echipa României, care a câştigat Cupa Mondială şi medaliile de bronz la Campionatele Europene din Danemarca şi Norvegia.

Două etape i-au trebuit Alexandrinei Soare să găsească formula câştigătoare pentru turul actualei ediţii de campionat.

HC Dunărea a pierdut în etapa inaugurală, pe teren propriu, partida cu nou promovata CSM Bucureşti, a fost învinsă şi la Zalău, însă, pe 30 septembrie, în runda a 3-a, brăilencele au spart gheaţa şi au învins în propriul fieff, cu 24-22, pe HCM Roman. Au urmat o remiză la Galaţi, 18-18, cu Oţelul, şi alte trei victorii cu Ştiinţa Baia Mare şi Rulmentul Braşov, pe teren propriu, una la SCM Craiova şi un salt spectaculos din apropierea zonei "nisipurilor mişcătoare" tocmai pe locul al cincilea.

În tur, HC Dunărea a pierdut la Oltchim, dar a învins-o la scor în etapa a 9-a, 29-21, pe CSM Cetate Devatrans, acesta fiind ultimul meci disputat în campionat de elevele Alexandrinei Soare în 2010.

Turul se va relua pe data de 9 ianuarie 2011, zi în care HC Dunărea, locul al cincilea, va evolua la "lanterna" competiţiei, Universitatea Reşiţa.

06dun2 Ada Moldovan Trasee lungi în Europa

Anul recent încheiat a fost unul foarte bun şi în privinţa participărilor în cupele europene.

La începutul lui 2010, mai precis în luna februarie, HC Dunărea a evoluat în turul al patrulea al Cupei Cupelor, fază a competiţiei unde a fost eliminată de VFL Oldenburg.

Noul sezon internaţional găseşte formaţia brăileană într-o fază la fel de avansată, cea a optimilor Cupei EHF.

HC Dunărea a eliminat-o toamna trecută, cu scorul general 71-34, pe vicecampioana Belgiei, Femina Vise, a trecut şi de campioana Greciei, AC Ormi-Loux Patras, tot după două victorii, şi va juca în optimi, luna viitoare, o dublă partidă cu danezele de la Team Esbjerg.

Este cea de-a patra participare consecutivă în cupele europene, handbalistele brăilence având în palmares şi o semifinală de Challenge Cup, în sezonul de debut în Europa, 2007-2008, şi o participare în EHF, în campionatul 2008-2009, sezon în care a părăsit competiţia în turul al doilea.

Handbalistele au câştigat şi "meciul" cu conducerea clubului

Finalul de an a fost unul greu din punct de vedere financiar pentru handbalul feminin, 11 jucătoare şi antrenoarea Alexandrina Soare fiind nevoite să apeleze la ultima soluţie pentru a-şi primi drepturile salariale stabilite prin contract.

După numeroase intervenţii timp de trei luni pe plan local la cei cu drept de decizie din Brăila, Ada Moldovan, Gabriela Vasile, Elena Voicu, Andreea Adespii, Cosmina Dancu, Ana Maria Dragut, Raluca Irimia, Ana Maria Lazăr, Irina Lazarin Radovici, Irina Tomuleanu şi Florina Şerban au apelat la singura alternativă care le rămăsese pentru a-şi recupera drepturile băneşti, calea legală, cea a memoriilor depuse la FRH, iar la scurt timp a apelat la aceeaşi soluţie şi antrenoarea Alexandrina Soare.

"Meciul" s-a mutat la Federaţia Română de Handbal, iar pe 16 noiembrie 2010 o comisie din cadrul FRH a analizat cele 12 memorii, considerând că jucătoarele şi antrenoarea au dreptate, şi a dat un termen de graţie, 20 decembrie, o perioadă în care litigiile trebuiau stinse.

Cu câteva zile înainte de împlinirea termenului acordat, conflictul era dezamorsat, handbalistele erau cu banii la zi, lucru confirmat şi de conducerea clubului. "Jucătoarele şi antrenoarea sunt cu banii la zi. Noi am început să plătim restanţele chiar de la începutul lunii noiembrie, iar în acest moment totul este reglat între club şi handbaliste", a precizat atunci Leonard Iftemi, directorul sportiv al HC Dunărea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro