Astăzi, iubitorii handbalului brăilean au ocazia să-şi vadă favoritele la lucru într-o partidă cu campioana en titre şi lidera la zi din Liga Naţională de handbal feminin, CSM Bucureşti. Campioana României vine la Brăila astăzi, iar după meci va reveni la Bucureşti, asta nu înseamnă că handbalistele antrenate de Kim Rasmussen nu sunt favorite la victorie. Formaţia brăileană nu poate conta pe serviciile a patru jucătoare, Eşanu, Axinte şi Moldovan fiind accidentate, Horjea suspendată, însă este hotărâtă să facă o figură frumoasă în faţa celei mai bune echipe din campionatul intern.
Derby-ul de la Brăila dintre HC Dunărea şi CSM Bucureşti se joacă în direct la Digisport şi va fi arbitrat de Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu din Moreni.