* sub comanda lui Neven Hrupec, handbalistele vor efectua un cantonament de opt zile
În această dimineață, lotul echipei HC Dunărea pleacă într-un cantonament la Cheile Grădiștei care va dura opt zile. O perioadă în care jucătoarele vor face antrenamente cu caracter fizic afară și în sală dar și ședințe cu caracter tehnico-tactic.
Delegația clubului de handbal brăilean este formată din 16 handbaliste. Acstea vor fi însoțite de antrenorul Neven Hrupec și de preparatorul fizic Jovan Novakovic.
Nu fac deplasarea Bianca Tiron care are probleme medicale, Ioana Bălăceanu care se află la acțiunea lotului B al României, portarul Nenezic aflată cu naționala din Muntenegru, la Euro 2020 și nici Premovic, aceasta fiind în carantină după ce a fost convocată la naționala țării sale. Au rămas, de asemenea, la Brăila Ichim și Coteț ambele nerefăcute după problemele medicale cu care s-au confruntat.
În absența portarului Nenezic, din lotul care va pleca la Cheile Grădiștei face parte portarul Alexandra Perianu.