• echipa de handbal brăileană a avut o prestaţie modestă • nici jucătoarele convocate la lot, Dache şi Tiron nu au ieşit din tiparul echipei
Miercuri după-amiază, în etapa a 6-a a Ligii Florilor, HC Dunărea a avut cea mai slabă prestaţie din acest tur de campionat şi firesc, a pierdut cu 19-26 meciul cu Minaur Baia Mare, formaţie care a avut pe raportul de arbitraj doar 13 handbaliste, câteva dintre titulare fiind în izolare după ce au fost testate pozitiv la Covid-19. Au fost multe momente în această partidă în care s-a văzut clar că jucătoare ale echipei brăilene, cu mare experienţă competiţională, s-au comportat ca nişte începătoare. Chiar şi handbalistele convocate în lotul lărgit al României, Dache şi Tiron sunt departe de forma arătată în campionatul precedent. Nici portarii nu au prins o zi bună, Şerban a avut doar 4 intervenţii, Nenezic 3.
Costică Buceschi a pregătit foarte bine partida, iar jucătoarele sale au evoluat cu ambiţie, după scheme lucrate la antrenamente, lucru care nu s-a văzut în tabăra brăileană.
HC Dunărea a condus cu 2-0, după golurile marcate de Tiron şi Sazdovska şi cu 3-2 după reuşita Anetei Udriştoiu din minutul 6. Minaur a egalat la 3-3 prin Popa iar Tănăsie şi-a adus pentru prima dată echipa în avantaj. Din minutul 11 partida a fost la discreţia formaţiei din Baia Mare. De la 4-4 în minutul 11, HC Dunărea nu a mai înscris niciun gol timp de 9 minute, în timp ce formaţia lui Buceschi a marcat de trei ori. Minaur s-a desprins la cinci lungimi, 10-5, în minutul 23 iar la pauză a avut patru goluri avantaj, 12-8.
În repriza a doua, formaţia brăileană a reuşit să se apropie la două goluri, 11-13 şi 14-16, însă Minaur a fost de neoprit şi s-a distanţat din nou decisiv pe tabela de marcaj, 21-15 în minutul 54. HC Dunărea nu a avut replică nici în această parte a meciului şi a pierdut 19-26.
Pentru HC Dunărea au marcat: Czeczi 4 goluri, Preda 4, Udriştioiu 3, Sazdovska 3, Dache 2, Tiron 1, Zamfirescu 1, Tamires 1, iar pentru Minaur Baia mare au înscris: Popa 7 goluri, Laslo 6, Lavko 5, Blohm 4, Tănăsie 2, Fujita 2.