• handbalistele brăilene au jucat, ieri, în finala mică a Final Four-ului Cupei României, cu CSM Roman
Formaţia brăileană de handbal a pierdut la şase goluri diferenţă, 29-23, meciul din semifinalele Final Four-ului Cupei României la handbal feminin cu HCM Rm. Vâlcea, irosind şansa de a disputa finala mare şi implicit de a se califica în cupele europene. HC Dunărea a înscris primul gol abia în minutul 8, la scorul de 4-0 pentru oltence. HCM Rm. Vâlcea s-a distanţat la 7-2 în minutul 17, iar la pauză a avut un avantaj de cinci goluri, 17-12. Formaţia brăileană a avut o evoluţie bună doar în primele 10 minute ale reprizei a doua, iar la finalul acestei perioade brăilencele s-au apropiat la două goluri de adversarele lor, 15-17. Aceeaşi diferenţă a fost pe tabelă şi în minutul 40, după golul înscris de Axinte. Finalul meciului a fost controlat de oltence, iar HCM-ul s-a impus cu 29-23.
Duminică, în finala mică HC Dunărea a jucat în compania echipei CSM Roman, iar CSM Bucureşti a disputat finala mare cu HCM Rm. Vâlcea.
Pentru HC Dunărea au marcat Shteriova 6 goluri, Vătu 5, Gheorghe 2, Ilyina 2, Corban 2, Munteanu 1, Shutska 1, Preda 1, Axinte 1, Cîrstea 1, Berescu 1.