* competiția se desfășoară la Galați * astăzi, de la ora 14.30, echipa brăileană va juca cu HC Omer Constanța iar sâmbătă, de la aceeași oră, o va întâlni pe Oțelul
Începând de astăzi, HC Dunărea participă la Galați, la turneul Campionatului Național de handbal rezervat junioarelor IV. La acest turneu sunt patru grupe, iar formația brăileană pregătită de profesorii Irina Chiș și Eugen Jelesneac, cu un lot de 16 jucătoare născute între anii 2008 - 2010, este repartizată în grupa a doua, alături de HC Omer Constanța și ACS Viitorul Oțelul Galați.
Astăzi, de la ora 14.30, HC Dunărea va juca cu HC Omer Constanța iar sâmbătă, de la aceeași oră, o va întâlni pe Oțelul.
Duminică sunt programate semifinalele și finalele.
“Conducerea clubului consideră că participarea la acest turneu oficial este de bun augur. Este un moment în care echipa își poate arăta potențialul, aceasta fiind prima participare într-o competiție oficială. Ca obiectiv de viitor, vom căuta să le acordăm aceeași atenție tinerelor handbaliste de la clubul nostru pentru ca acestea, în timp, să devină jucătoare utile primei echipe”, ne-a declarat profesorul Marian Neta, vicepreședintele clubului HC Dunărea Brăila.