HC Dunărea nu mai are antrenor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea nu mai are antrenor

• conform surselor, astăzi Aurelian Roşca îşi reziliază pe cale amiabilă contractul cu formaţia brăileană • clubul este în căutarea unui antrenor care să îndeplinească obiectivul, accederea în cupele europene • reporterii Cotidianului Obiectiv Vocea Brăilei au încercat să ia legătura cu preşedintele clubului cât şi cu antrenorul însă aceştia nu au răspuns apelurilor telefonice

 

 

HC Dunărea nu mai are antrenor principal, pe surse, astăzi tehnicianul urmând să semneze rezilierea contractului pe cale amiabilă cu gruparea handbalistică brăileană.

Cauzele care au dus la această despărţire nu sunt cunoscute încă. Cert este că, potrivit informaţiilor primite pe surse, antrenorul a plecat de la echipă cu o zi înainte de finalul cantonamentului montan de la Cheile Grădiştei, iar jucătoarele au efectuat câteva antrenamente cu preparatorul fizic, Mihail Dumitru şi cu directorul tehnic, Sorinel Meca.

Handbalistele au revenit la Brăila şi se pregătesc, deocamdată, cu profesorul Cristian Preda, antrenorul principal al echipei de senioare din Divizia A. Însă, deşi i s-a propus de mai multe ori Preda nu doreşte să preia formaţia din Liga Florilor. În aceste condiţii, conducerea clubului caută un înlocuitor cu experienţă care să poată conduce formaţia de la Dunăre spre realizarea obiectivului, accederea în cupele europene.

Cu Aurelian Roşca antrenor principal HC Dunărea se află pe locul al 6-lea, după 11 etape scurse din campionatul 2019-2020.

Vă reamintim că Aurelian Roşca a venit la HC Dunărea în octombrie 2018.

După rezultatele slabe înregistrate de formaţia brăileană cu Dumitru Berbece pe banca tehnică în primele 6 etape ale sezonului precedent, conducerea clubului a decis să renunţe la serviciile lui Berbece, în locul acestuia fiind adus unul dintre cei mai râvniţi tehnicieni din handbalul feminin din România, Aurelian Roşca. Noul tehnician a urmărit mai multe meciuri ale formaţiei brăilene, inclusiv partida HC Dunărea - SCM Râmnicu Vâlcea. Roşca şi-a început activitatea la Brăila luni, 29 octombrie şi a stat pentru prima dată pe banca tehnică a formaţiei de la Dunăre vineri, 2 noiembrie, în deplasarea de la CSM Roman. Cu Aurelian Roşca HC Dunărea a avut o evoluţie bună şi s-a menţinut în Liga Florilor.

Reporterii Cotidianului Obiectiv Vocea Brăilei au încercat să ia legătura atât cu preşedintele clubului cât şi cu antrenorul însă aceştia nu au răspuns apelurilor telefonice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro