După o săptămână de la finalul turului, Liga Naţională la handbal feminin programează duminică prima rundă a returului, una în care HC Dunărea va evolua pe terenul nou promovatei CSM Bucureşti.
Acesta este primul din seria de patru meciuri, trei în campionat şi unul în EHF, care au un grad înalt de dificultate, pe care elevele Alexandrinei Soare trebuie să le dispute în următoarele 14 zile.
Pe 5 februarie, în sala Polivalentă, va avea loc partida tur din cadrul optimilor Cupei EHF, după care formaţia brăileană va evolua tot în propriul fieff, pe 9 februarie, în etapa a doua a returului, în compania echipei antrenate de Gheorghe Tadici - HC Zalău. După numai patru zile, HC Dunărea se va deplasa la Roman pentru întâlnirea cu HCM.
Cea mai importantă partidă, în viziunea antrenoarei, este cea care urmează, iar în cazul de faţă este jocul de la Bucureşti, acolo unde brăilencele vor încerca să recupereze punctele pierdute în tur pe teren propriu.
Handbalistele brăilence pleacă sâmbătă la prânz spre Bucureşti, partida urmând să se dispute duminică, de la ora 12.00, pentru că va fi televizată în direct.
An bun pentru HC Dunărea
Formaţia brăileană a disputat patru etape în acest an, iar bilanţul a fost de două victorii: una la Reşiţa, cea de-a doua pe teren propriu cu Tomis Constanţa în etapa a 13-a. De asemenea, a obţinut o remiză la Buzău şi a pierdut un meci, cel de pe teren propriu cu "U" Jolidon Cluj, formaţia de pe locul secund al clasamentului.
Înaintea începerii returului, HC Dunărea se află pe locul al 6-lea, cu 16 puncte, tot atâtea câte au şi HC Zalău şi Tomis Constanţa, formaţii care, însă, se află pe poziţiile a 5-a şi respectiv a 4-a, pentru că au golaveraje mai bune.
Înaintea celei de-a doua părţi a campionatului, golgetera en titre a României, cu 107 goluri, Ada Moldovan, ocupă locul al treilea în top 10, primele două poziţii fiind deţinute de Florentina Cartaş şi Alina Branişte, cu 114 şi respectiv 112 reuşite.