• partida contând pentru etapa a 21-a a Ligii Florilor este arbitrată de Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu din Moreni
Liga Florilor la handbal feminin se reia cu etapa a 21-a, rundă în care, astăzi, de la ora 17.30, HC Dunărea Brăila, locul al 9-lea, joacă la Universitatea Cluj, formaţie aflată pe poziţia a 11-a. Echipa brăileană are moralul bun după bonzul obţinut duminică la Ploieşti, în Final Four-ul Cupei României, însă are de înfruntat o formaţie care va lupta la sacrificiu pentru victorie ca să se salveze de la retrogradare.
HC Dunărea nu poate conta pe serviciile centrului Dziyana Ilina, însă a plecat spre Cluj cu dorinţa de a obţine un rezultat bun.
“Nu va fi un meci uşor, noi am disputat două partide în două zile la Ploieşti, a urmat un drum obositor până la Cluj, iar Universitatea are în componenţă jucătoare valoroase precum Ionica Munteanu, Chintoan, Senocico sau Diana Puiu, handbaliste care pot face diferenţa. Clujencele vor să rămână în Liga Florilor şi vor lupta cu tot arsenalul de care dispun ca să câştige. Dar şi fetele noastre au moralul bun după medaliile de bronz cucerite la Final Four-ul Cupei României. Şi să nu uităm că pentru a ajunge să se lupte pentru medalii HC Dunărea a eliminat două echipe fruntaşe ale acestui campionat, Măgura Cisnădie şi CSM Bistriţa. Aşa că putem spera la un rezultat pozitiv şi în partida de la Cluj”, ne-a declarat antrenorul Florentin Pera.
Partida dintre Universitatea Cluj şi HC Dunărea este condusă de arbitrii Robert Harabagiu şi Silviu Stănescu din Moreni.
Tot astăzi se mai dispută trei partide: CSM Slatina – HC Zalău, CSM Bistriţa – Danubius Galaţi şi Corona Braşov – CSM Roman. Runda a 21-a se încheie, joi, cu meciurile HCM Rm Valcea - CSM Bucureşti şi Rapid Bucureşti - Măgura Cisnădie.