• partida programată în etapa a 7-a este arbitrată de Bogdan Ştark şi Romeo Ştefan
În această după-amiază, de la ora 18.00, în cadrul etapei a 7- a Ligii Florilor, HC Dunărea, locul al zecelea, cu 7 puncte, va juca în deplasare la Măgura Cisnădie, formaţie care a acumulat 9 puncte şi se află pe poziţia a cincea. Handbalistele formaţiei brăilene au plecat marţi dimineaţă spre Cisnădie, iar antrenorul Florentin Pera are la dispoziţie tot lotul. După semieşecul de sâmbătă de pe teren propriu, HC Dunărea şi-a propus să recupereze în acest meci punctele pierdute acasă.
“Plecăm la Cisnădie cu tot lotul valid. Trebuie să trecem peste meciul de acasă cu Slatina, să remediem din mers ce s-a greşit şi să avem o exprimare mai exactă în următorul joc de la Cisnădie. Este una dintre echipele incomode ale campionatului, însă având în vedere achiziţiile făcute de noi în această vară prin aducerea a trei campioane mondiale, dar şi a celorlalte jucătoare cu experienţă din cadrul echipei, suntem obligaţi să jucăm la victorie. Trebuie să strângem rândurile şi să luptăm până la ultima picatură de energie la fiecare joc ce urmează. Reprezentăm un public minunat şi trebuie să îl răsplătim cu respect şi atitudine, să luptăm pentru culorile clubului”, ne-a declarat antrenorul Florentin Pera.
Partida dintre Măgura Cisnădie şi HC Dunărea este arbitrată de Bogdan Ştark (Bucureşti) şi Romeo Ştefan (Ploieşti).
Liga Florilor programează astăzi şi mâine următoarele partide:
Magura Cisnădie - HC Dunărea Brăila
Rapid Bucureşti - CSM Roman
Corona 2010 Braşov - AHCM Slobozia
SCM Craiova - Danubius Galaţi
HCM Rm Vâlcea - HC Zalău
CSM Slatina - U Cluj