HC Dunărea II a încheiat campionatul Diviziei A pe locul al doilea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea II a încheiat campionatul Diviziei A pe locul al doilea

* la ultimul turneu din acest sezon competițional, echipa brăileană a obținut trei victorii în tot atâtea partide disputate

 

Echipa a doua de la HC Dunărea a avut cea mai bună evoluție a sa din acest sezon competițional, la ultimul turneu al Diviziei A care a avut loc la Bacău și, cu victorii pe linie, a încheiat campionatul pe locul al doilea. Corona Brașov fiind scăpată în câștigătoare a grupei A, ultimul meci, dintre HC Dunărea II – HCF Piatra Neamț, a decis ordinea celorlalte două clasate pe podium. Echipa brăileană s-a impus cu 24-23 în final, după ce la pauză a fost condusă cu 12-11. A fost un meci cu multe răsturnări de scor. HC Dunărea II a condus cu 8-4 la jumătatea primei reprize și cu 9-5 în minutul 17. Însă, în minutul 28 echipa din Piatra Neamț avea două goluri avantaj, 12-10. În minutul 45 echipa antrenată de Cristian Preda a avut din nou trei goluri avans, 18-15. Finalul de meci a fost bine gestionat de handbalistele brăilene care s-au impus cu 24-23.

Pentru HC Dunărea II au marcat Diana Gașpar 7 goluri, Diana Axinte 7, Amalia Terciu 5, Iasmina Ichim 2, Mirabela Coteț 1, Adelina Iordache 1, Laura Surdu 1.

Echipa brăileană a câștigat cu 26-23 primul meci de la acest turneu, cel cu CSM Roman. Partida a fost echilibrată. Victoria formației pregătite de Cristian Preda s-a conturat în finalul meciului, atunci când, de la 23-23, HC Dunărea II a reușit să înscrie de trei ori la rând.

Pentru HC Dunărea II au marcat Iasmina Ichim 8 goluri, Ioana Conțu 4, Diana Axinte 4, Amalia Terciu 3, Diana Gașpar 3, Laura Surdu 2, Adelina Iordache 2.

Handbalistele brăilene s-au impus apoi, la scor, cu 33-25, în partida cu CSM Bacău. Echipa gazdă a turneului, CSM Bacău, a condus pe tabelă până în minutul 13. De la 5-6 HC Dunărea II a marcat de trei ori și s-a desprins la două lungimi de adversara sa, iar după primele 30 de minute echipa antrenată de Cristian Preda conducea cu 16-11. HC Dunărea II a dictat ritmul jocului și în partea a doua a meciului, în care a avut și un avantaj de opt goluri, 30-22 și partida era jucată.

Pentru HC Dunărea II au marcat Ștefania Epureanu 9 goluri, Mirabela Coteț 5, Diana Axinte 5, Amalia Terciu 5, Iasmina Ichim 4, Laura Surdu 3, Anca Popescu 2.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro