Autoritatea judeţeană a găsit soluţia de ieşire din criză, în ce priveşte finanţarea clubului brăilean de handbal. Şeful judeţului a promis alocarea de urgenţă a sumelor necesare funcţionării în condiţii optime a echipei HC Dunărea.
"Problema finanţării echipei HC Dunărea în mod cert este rezolvată. Am discutat cu grupul de lucru şi, cel târziu luni, în contul echipei HC Dunărea vor intra atât sumele necesare pentru stingerea datoriilor cât şi cele aferente noului sezon competiţional", a declarat joi Viorel Mortu, preşedintele interimar al Consiliului Judeţean.
Directorul executiv al clubului de handbal, Dragoş Chiriţă, a spus la rândul său că a stins deja litigiile cu trei dintre primele handbaliste care au depus memorii la FRH şi aşteaptă banii de la CJ pentru a face plăţile şi către restul jucătoarelor.
"Am achitat întâi restanţele către jucătoarele aflate sub contract, Horjea, Perianu şi Dobre, iar cu Farcău sper să încheiem socotelile săptămâna viitoare. Am depus solicitarea de finaţare către CJ şi tot săptămâna care urmează sper să putem începe plăţile şi către celelalte handbaliste. Important este ca pe 15 iulie, data la care este programată reunirea lotului, să ajungem la zero cu restanţele financiare. Între timp vor veni şi întăririle la echipă", a explicat Dragoş Chiriţă.
Clubul HC Dunărea a ajuns în această situaţie delicată din cauza unui blocaj birocratic pe circuitul banilor de la autoritatea locală către club. Pe fondul acestui blocaj s-a ajuns ca după încheierea campionatului 2014-2015, pentru că nu şi-au primit drepturile salariale de trei luni, nouă jucătoare de la HC Dunărea şi-au depus memorii la Federaţia Română de Handbal, iar în oraş au început să circule tot felul de zvonuri alarmante în privinţa viitorului echipei de handbal feminin. Cele mai sumbre dintre ele chiar prevesteau desfiinţarea echipei HC Dunărea. Din acest moment, situaţia se va detensiona, iar echipa de handbal, cu un antrenor de top, în persoana lui Costică Buceschi, va continua să se numere printre protagonistele viitoarei ediţii de campionat.
Potrivit datelor primite de la club, HC Dunărea are de primit 1,8 milioane de lei de la Consiliul Judeţean şi aproape 0,3 milioane de lei de la Primărie.