HC Dunărea dispută ambele partide cu Issy la Paris | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea dispută ambele partide cu Issy la Paris

Formaţia brăileană a acceptat oferta celor de la Issy astfel că ambele partide din cadrul "şaisprezecimilor" de finală ale Cupei EHF vor avea loc la Paris. Este o practică în handbal ca echipele valoroase să dispute ambele partide ale unei etape pe teren propriu. În urmă cu doi ani HC Dunărea a jucat la Brăila ambele manşe cu WHC Biseri din Muntenegru, la fel şi în actualul sezon cu Alavarium. Decizia tuturor celor implicaţi în destinele grupării brăilene de a disputa ambele partide la Paris este una corectă şi logică în condiţiile în care clubul francez s-a angajat să plătească transportul şi cazarea echipei brăilene dar şi toate cheltuielie de organizare ale celor două partide. Şi oricum, chiar dacă fiecare echipă ar fi jucat un meci pe teren propriu, şansele ca HC Dunărea să o elimine pe vicecampioana Franţei, erau foarte mici.
Meciurile dintre Issy Paris şi HC Dunărea vor avea loc pe 14 februarie de la ora 20.00 respectiv pe 15 februarie de la ora 18.00.
În altă ordine de idei HC Dunărea este în grafic în campionatul intern. Elevele Alexandrinei Soare sunt la un pas de Final Four-ul Cupei României iar în campionat au şanse reale, ca în următoarea perioadă să urce în clasament.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro