• brăilencele s-au impus la scor, 36-10 şi în returul cu formaţia luxemburgheză • HC Gomel din Belarus este adversara grupării de la Dunăre în turul al 2-lea al Cupei EHF
Conform aşteptărilor, HC Dunărea a câştigat la scor, 36-10 şi returul cu formaţia luxemburgheză HB Dudelange, astfel că scorul general, 79-22 spune totul despre diferenţa de valoare dintre cele două loturi. Cea mai prolifică jucătoare a gazdelor a fost tot Bianca Tiron, care a “perforat” poarta formaţiei luxemburgheze de opt ori în acest joc. Meciul retur, ca şi primul de altfel, nu a avut istoric. HC Dunărea a defilat spre un succes categoric. Fără să forţeze brăilencele aveau deja 12 goluri marcate şi doar unul primit în minutul 25, iar după primele 30 de minute, scorul de pe tabela de marcaj arăta acelaşi decalaj de 11 goluri în favoarea formaţiei brăilene, 15-4. În repriza a doua, cu Ana Maria Micu în poartă şi cu Anca Ciuclaru pe post de pivot, HC Dunărea a continuat să-şi mărească avantajul, a fost 21-4 în minutul 35 şi 29-9 cu zece minute înainte de finalul partidei. În faţa a peste 1.000 de spectatori echipa pregătită de Costică Buceschi şi Cristian Preda s-a impus cu 36-10, iar în turul al doilea al Cupei EHF va juca în compania echipei HC Gomel din Belarus.
Pentru HC Dunărea au marcat Tiron 8 goluri, Tănăsie 7, Preda 5, Perianu 3, Tătar 3, Szucs 3, Krnic 3, Lipară 2, Ciuclaru 1, Zamfirescu 1, iar pentru HB Dudelange au înscris Damy 3, J. Wirtz 3, Thies 2, Scheuer 1, Gambini 1.