HC Dunărea a câştigat la scor partida de pe teren propriu cu penultima clasată, Rapid Bucureşti, şi a revenit pe locul al treilea în clasamentul Ligii Naţionale de handbal feminin. Partida de sâmbăta trecută a fost la discreţia echipei pregătite de Costică Buceschi şi Cristian Preda, astfel că cei peste 1.000 de spectatori prezenţi în Sala Polivalentă au avut o dublă satisfacţie, favoritele lor au câştigat meciul, dar au făcut şi spectacol. HC Dunărea a condus cu 2-0 în startul meciului, însă în minutul 10 tabela consemna egalitatea, 4-4. În minutul 16, HC Dunărea avea din nou un avans de două lungimi, însă a urmat o perioadă de şase minute în care brăilencele nu au mai înscris, Rapidul a profitat de ineficienţa în atac a gazdelor, a egalat, iar în minutul 22 a avut pentru prima şi ultima dată avantaj de un gol pe tabela de marcaj. Horjea a egalat la 10-10, Moldovan a adus din nou HC Dunărea în avantaj, însă Rapidul a mai avut o tresărire de orgoliu şi a restabilit egalitatea prin Trifan, în minutul 26. Finalul de repriză a fost controlat cu autoritate de formaţia gazdă, care a înscris de cinci ori la rând, astfel că după primele 30 de minute HC Dunărea avea un avantaj de cinci goluri, 16-11. Brăilencele s-au distanţat la 24-15 în minutul 47 şi partida era jucată. HC Dunărea a condus de două ori la o diferenţă de zece goluri, 27-17, în minutul 52 şi 29-19, în minutul 56, iar în final a câştigat cu 31-22, succes care îi asigură revenirea pe podium. După această etapă campionatul se întrerupe pentru că naţionala României va participa la barajul de accedere la Campionatul European de handbal, competiţie la care, pentru a se califica, tricolorele trebuie să treacă de naţionala Norvegiei. România va participa apoi la turneul preolimpic din Danemarca. Alături de antrenorul secund al naţionalei, Costică Buceschi, la această campanie de calificare au fost convocate şi două handbaliste de la HC Dunărea, Mădălina Zamfirescu şi Bianca Tiron.
Pentru HC Dunărea au marcat Horjea 6 goluri, Apetrei 4, Moldovan 4, Tiron 4, Czeczi 3, Zamfirescu 2, Brot 2, Pîrvuţ 2, Orşivschi 2, Gheorghe 1, Obedeanu 1 iar pentru Rapid au înscris Trifan 10 goluri, Gheorghe 3, Chirigiu 3, Doica 2, Moroianu 2, Cruceanu 1, Barcan 1.