Pentru preliminariile Campionatului European din 2016 şi pentru turneul preolimpic de la Aarhus, HCM Baia Mare dă cel mai mare număr de jucătoare la lotul de senioare al României, 8, iar pe locul al doilea în acest top al echipelor din campionatul intern care dau jucătoare la naţională, se află HC Dunărea. De la gruparea brăileană pregătită de Costică Buceschi au fost cooptate iniţial Bianca Tiron şi Mădălina Zamfirescu, iar în această săptămână, locul Adei Nechita care acuză probleme medicale, a fost luat de Aneta Pârvuţ. De menţionat faptul că de la HCM Baia Mare a fost cooptată printre tricolore şi brăileanca Gabriela Perianu. CSM Bucureşti, Corona Braşov şi Universitatea Alexandrion Cluj au câte două handbaliste convocate la lot.
În altă ordine de idei, de luni, 7 martie, handbalistele de la HC Dunărea revin la antrenamente, jucătoarele urmând a se pregăti la Brăila sub îndrumarea antrenorului secund Cristian Preda şi a preparatorului fizic Mihail Dumitru. În perioada 17-19 martie, HC Dunărea va susţine două partide amicale, în deplasare, la CSM Ploieşti.
"Am stabilit cu antrenorul să găsim o echipă bună pentru două jocuri amicale. Am discutat cu cei de la Ploieşti şi vom merge noi acolo. La reluarea competiţiei avem două deplasări grele, la Cluj şi Zalău, de aceea am decis că este bine să ne pregătim în acest sens", a precizat Dragoş Chiriţă, directorul executiv al echipei HC Dunărea.