HC Dunărea are maximum de puncte după primele două etape | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea are maximum de puncte după primele două etape

* sâmbătă, formația pregătită de Morten Soubak s-a impus cu 27-23, în deplasare, la Minaur Baia Mare * cu 9 reușite, Amanda Kurtovic a fost principala marcatoare a partidei * Elena Șerban a avut 13 parade * de ziua ei, Pessoa a parat două aruncări de la 7 metri

 

HC Dunărea a bifat cel de-al doilea succes consecutiv din acest debut de campionat, după ce s-a impus cu 27-23, în deplasarea de la Minaur Baia Mare. Nu numai victoria este foarte importantă, ci mai ales evoluția echipei, pe ansamblu, a fost una foarte bună. Elena Șerban a fost din nou una dintre artizanele acestui succes, pentru că ea și-a trecut în cont 13 intervenții, însemnând tot atâtea goluri evitate. Myssa Pessoa a parat două aruncări de la 7 metri chiar în ziua în care a împlinit 37 de ani, iar principala marcatoare a meciului, cea care a înscris 9 goluri, a fost Amanda Kurtovic. Însă toate handbalistele care au intrat în teren pentru HC Dunărea merită felicitate, pentru că au evoluat cu dezinvotură, ambiție și au pus umărul la o victorie meritată. HC Dunărea câștigă în fața echipei băimărene după o perioadă de 8 ani și jumătate.

Meciul, pe ansamblu, a fost la discreția echipei pregătite de Morten Soubak. Asta cu toate că în fiecare repriză, echipa brăileană, a jucat la un moment dat în doar patru jucătoare de câmp. Dar și în inferioritate numerică, echipa antrenată de danezul Soubak, a controlat cursul jocului.

HC Dunărea s-a desprins la 2-0 în minutul 4, după golurile semnate de Quintino și Tamires, dar în minutul 6 Burlachenko a restabilit egalitatea, 2-2. Minaur a mai reușit să egaleze la 3-3, după care a fost condusă în permanență până la finalul partidei. Kurtovic și Kanaval au marcat și HC Dunărea s-a distanțat din nou la două lungimi, 5-3, în minutul 8, dar imediat după primul sfert de oră echipa pregătită de Morten Soubak avea trei goluri avans, 8-5. Kurtovic a înscris pentru 10-6, în minutul 23, și tot ea a marcat două minute mai târziu iar formația brăileană conducea cu 11-6. Același decalaj de cinci goluri, 14-9, s-a regăsit și la pauză pe tabela de marcaj. De menționat că după primele 30 de minute putea fi 15-9 pentru formația vizitatoare, dar oficialii acestei partide nu au validat golul marcat de Kurtovic în momentul în care sirena anunța finalul primei reprize. HC Dunărea a condus la trei goluri până în minutul 40, moment al partidei în care Minaur s-a apropiat la doar un singur gol, iar echipa băimăreană începea să spere într-o răsturnare de situație pe tabela de marcaj. Numai că handbalistele formației brăilene au continuat să evolueze la un nivel superior și, în minutul 49, după reușita Larissei Araujo, conduceau cu patru goluri, 23-19. Mai mult, la faza următoare Da Silva a înscris pentru 24-19 și partida era jucată. Pe finalul meciului Myssa Pessoa a parat două aruncări de la 7 metri, ultima în minutul 58 când a fost față în față cu Fujita. HC Dunărea s-a impus cu 27-23 și ocupă locul al treilea în Liga Florilor, cu 6 puncte, după Măgura Cisnădie și Rapid București, care au un golaveraj superior.

 

Myssa Pessoa sărbătorită de colege, la hotel

Imediat după încheierea meciului, jucătoarele și staff-ul tehnic și de conducere au revenit la hotel pentru masa de prânz și chiar după primul fel, pe fondul unei melodii braziliene, căpitanul de echipă Aneta Udriștoiu împreună cu vicepreședintele Marian Neta și directorul tehnic, Sorinel Meca, i-au oferit Myssei Pessoa un tort. Cu toate că a fost luată prin surprindere, pentru că despre acest cadou, doar persoanele menționate au știut, Pessoa și-a stăpânit emoțiile, așa cum a făcut-o și în timpul meciului când a apărat de două ori lovituri de la 7 metri și a cântat alături de colegele din echipă și s-a pozat cu acestea.

Pentru HC Dunărea au marcat Amanda Kurtovic 9 goluri, Paula Rodrigues 4, Tamires Morena 3, Jessica Quintino 3, Larissa Araujo 3, Da Silva 2, Gomes da Rocha 1, Ștefania Epureanu 1, Maria Kanaval 1, iar pentru Minaur au înscris Fujita 7 goluri, Polocoșer 5, Tănăsie 5, Burlachenko 3, Zych 2, Barbosa 1.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro