* Ruth Joao, pivot de origine angoleză, a semnat cu formația brăileană pe două sezoane
La începutul acestei săptămâni, HC Dunărea a anunțat un nou transfer, este vorba despre Ruth Joao, pivot de origine angoleză. Noua handbalistă a formației brăilene, o jucătoare cu talie, 1,85 metri, a semnat un contract valabil pe două sezoane. Joao o va înlocui pe Tamires care din vară va pleca la Gloria Bistrița.
“Printre performanțele acesteia se regăsește participarea cu echipa națională a Angolei la Campionatul Mondial de handbal feminin din 2019. Ruth Joao vine prin transfer din Franța, de la “Paris 92”, formație care activează în prima ligă a handbalului feminin francez din 2010”, se specifică în comunicatul emis de clubul brăilean de handbal.
Toamna trecută, ea a jucat cu formația Kastamonu Belediyesi în Liga Campionilor. Pivotul din Angola a mai fost la Brăila în 2019, cu naționala țării sale, la Trofeul Carpați.
“Sunt foarte fericită pentru oportunitatea de a mă alătura echipei HC Dunărea Brăila din sezonul viitor. După Liga Campionilor în Kastamonu și Liga Butagaz Energie cu “Paris 92”, sunt entuziasmată să descopăr campionatul românesc și să mă reîntâlnesc cu fostul meu antrenor Morten Soubak. Clubul a adus laolaltă o echipă foarte puternică pentru sezonul ce urmează și abia aștept să fac parte din ea și să cunosc atât membrii clubului, cât și suporterii”, a declarat Ruth Joao.
“Ne pregătim intens pentru următorul sezon competițional. Timpul trece repede și ne dorim să formăm o echipă mult mai puternică. Ruth are 1,85 m și cu siguranță va fi decisivă în atac și în special în apărare, iar calitățile acesteia vor face ca jocul echipei noastre să fie cât mai creativ”, a declarat Marian Jinca, vicepreședintele HC Dunărea Brăila.