* după această înfrângere, formația brăileană a coborât pe locul al 5-lea * “Am avut foarte multe greșeli, în special la finalizare”, a fost concluzia trasă de Costică Buceschi
Derby-ul din Polivalentă dintre HC Dunărea și Gloria Bistrița a fost câștigat de formația bistrițeană care, cu mici excepții, a fost la cârma partidei.
Echipa pregătită de Costică Buceschi nu a mai avut aceeași prestație solidă ca în partidele anterioare, iar portarii au prins o zi slabă. După acest insucces, HC Dunărea se află pe locul al 5-lea în Liga Florilor.
Echipa gazdă a marcat primul gol prin Araujo dar imediat bistrițencele au restabilit egalitatea. Gloria s-a desprins la trei lungimi, 5-2, după golul înscris de Zulic (min. 5), însă HC Dunărea a revenit în joc și a egalat la 7-7, în minutul 14, prin Quintino. Formația vizitatoare a pus din nou un declaj de trei goluri între ea și echipa gazdă 10-7, minutul 18, și din nou HC Dunărea a egalat la 14-14, prin Kanaval. Mai mult, Lavko a înscris și ea și la pauză HC Dunărea conducea cu 15-14, iar publicul brăilean care a umplut Polivalenta spera la un nou succes al favoritelor.
La trei minute de la reluare, Liscevic a marcat pentru 16-14. Jocul a continuat la fel de echilibrat, dovadă cele cinci egalități care au urmat, ultima la 20-20, însă din nou Gloria Bistrița s-a desprins la trei goluri, 23-20, în minutul 43. Același decalaj s-a regăsit pe tabelă, 30-27, și în minutul 58, după golul lui Bazaliu. Lavko de la 7 metri și Liscevic au înscris pentru echipa gazdă, însă aceasta nu a putut evita înfrângerea.
Declarații după meci:
”A fost un meci dificil, un meci în care scorul a alternat dar trebuie să recunosc că Bistrița a jucat mai bine în repriza a doua. Am avut foarte multe greșeli, în special la finalizare, multe situații de unu la unu în care noi nu am reușit să dăm gol, iar ele au avut un portar inspirat, cu foarte multe parade în situații de unu la unu și cred că lucrul acesta până la urmă a contat. Odată ce timpul se apropia de final, presiunea era din ce în ce mai mare și am încercat să intrăm în joc. Normal, jucând mai repede apar și greșelile, iar rezultatul a fost cel de pe tabelă. Continuăm, suntem pe un drum pe care vrem să îl ducem până la capăt. Ne vom bate cu fiecare echipă, avem meciuri din ce în ce mai grele acasă, vor veni CSM București și Rapid. Avem un meci foarte greu și în deplasare cu eterna noastră rivală, Gloria Buzău. Acum urmează o pauză cu multe fete plecate la naționale, cu drumuri, cu jocuri multe și foarte puțin timp să pregătim următoarele jocuri. Între revenirea lor și primul joc sunt și sărbătorile de Paște. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost astăzi la sală, ne-au încurajat, mă bucur că au fost alături de noi și îi așteptăm mereu alături de noi, chiar dacă mai apar și situații de genul acesta, în care pierdem. Așa este în sport”, a declarat antrenorul Costică Buceschi.
“A fost un meci intens. Pe greșelile mici s-a făcut diferența, iar în apărare, pe final, ne-am pierdut puțin, iar asta s-a văzut. Am ratat mult și de la 6 metri. În pauza aceasta competițională avem puțin liber, iar apoi ne vom întoarce înapoi la muncă și ne vom pregăti pentru următoarele meciuri. Sperăm că nu vom mai avea nicio înfrângere și că vom demonstra că vrem să fim în primele 3”, a spus Alexandra Severin.
Pentru HC Dunărea au marcat: Liscevic 6 goluri, Quintino 6, Lavko 4, Gonzalez 4, Araujo 3, Kanaval 2, Schmelzer 2, Venancio 1, Lupei 1, iar pentru Gloria Bistrița Năsăud au înscris: Laslo 6 goluri, Chintoan 4, Dincă 4, Bazaliu 3, Tamires 3, Nikolic 3, Zulic 3, Seraficeanu 2, Terek 1, Pristavița 1.