HC Dunărea și-a luat revanșa în fața Coronei Brașov | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea și-a luat revanșa în fața Coronei Brașov

* formația brăileană s-a impus cu 29-23 și s-a calificat în Final Four-ul Cupei României

 

HC Dunărea și-a luat revanșa după cele două înfrângeri din campionat. S-a impus cu 29-23 în partida cu Corona Brașov și s-a calificat în Final Four-ul Cupei României, care va avea loc pe 10 și 11 mai.

Raportat la locurile deținute în Liga Florilor partida de la Brăila era considerată a fi un derby, în realitate a fost doar un meci controlat din primul și până în ultimul minut de joc de HC Dunărea. Corona a avut o evoluție ceva mai bună la jumătatea părții secunde când s-a apropiat la doar un singur gol însă formația brăileană a revenit în forță și s-a impus cu 29-23.

HC Dunărea a început foarte bine partida cu Corona Brașov. Formația brăileană a condus cu 4-0 în minutul 5, după ce Gonzalez a realizat o “dublă”, celelalte două reușite ale echipei gazdă fiind semnate de Michalak și Kanaval. Corona a înscris primul gol prin Lasm abia în minutul 5. Gonzalez și Milosavljevic au desprins HC Dunărea la cinci lungimi, 6-1, în minutul 9.

Echipa pregătită de Jan Leslie a evoluat cu aceeași dezinvoltură și în minutul 17 conducea cu 13-6, ultimul gol fiind marcat de Jezic.

Corona a înscris al șaptelea gol prin Van Kreij abia în minutul 20, iar scorul era clar, 13-7, în continuare, în favoarea echipei de la Dunăre.

Spre finalul primului act, echipa brașoveană s-a apropiat la patru goluri, 14-10 în minutul 22.

Bors (min. 26) a dus scorul la 15-10, dar la atacul următor Lasm a redus din nou diferența la patru goluri, 15-11 pentru HC Dunărea. Krpez a marcat ultimul gol al primei reprize, iar după primele 30 de minute formația brăileană condcea cu 16-13.

Myreia Gonzalez a fost principala marcatoare a echipei băilene în prima repriză iar Trusova a avut 6 intervenții.

Jezic a înscris primul gol al părții secunde.

A urmat o perioadă în care Corona a dat o replică solidă și acest lucru s-a văzut pe tabela de marcaj care în minutul 39 arăta un singur gol avans 19-18 pentru HC Dunărea.

Însă în minutul 43, grație reușitei lui Gonzalez, echipa gazdă avea patru goluri avantaj 22-18. Bohme a marcat pentru 23-18 tot în minutul 43. Replica brașovencelor nu a mai fost aceeași iar HC Dunărea s-a distanțat din nou la șapte goluri, 27-20, după golul semnat de Bohme în minutul 51.

HC Dunărea s-a impus în final cu 29-23 și s-a calificat între primele patru echipe, urmând să participa la turneul Final Four.

HC Dunărea Brăila: Șerban 8 intervenții, Trusova 6 intervenții, Bohme 5 goluri, Michalak 5, Jezic 5, Gonzalez 5, Kanaval 3, Liscevic 3, Milosavljevic 2, Bors 1, Lixăndroiu, Schmelzer, Venancio, Kovarova, Lupei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro