* formația brăileană a pierdut cu 18-30 duelul cu CSM București * Neven Hrupec a folosit șapte jucătoare sub 23 de ani, toate românce
Miercuri, 23 martie, CSM București a oprit drumul echipei HC Dunărea în Cupa României Fan Courier. Conform calculelor hârtiei, Neagu & Company a câștigat clar duelul cu o echipă brăileană decimată de accidentări, una în care antrenorul Neven Hrupec a folosit șapte jucătoare sub 23 de ani, toate românce. Iar ceea ce este mai important, cinci dintre acestea sunt formate de clubul nostru. Și tot la capitolul statistică, patru dintre ele și-au trecut numele pe lista marcatoarelor. Portarul Ana Maria Caraman a reușit trei intervenții, după tot atâtea atacuri ale bucureștencelor și a parat o lovitură de la șapte metri.
Echipa brăileană a deschis scorul în primul minut de joc prin Araujo, Dembele a egalat, iar în minutul 3 gruparea antrenată de Neven Hrupec a trecut din nou în avantaj, după ce a înscris Kurtovic de la șapte metri. În fața uneia dintre cele mai tinere echipe din campionatul Ligii Florilor, CSM București a egalat la 2-2 prin Omoregie, iar în minutul 8 s-a desprins la patru goluri, 6-2. Zece minute mai târziu, după reușita pivotului Tamires, tabela indica din nou egalitatea, 9-9. Cu o bancă tehnică superioară formației gazdă și cu Neagu în prim plan, CSM-ul avea cinci lungimi avans, 18-12, după primele 30 de minute.
În repriza a doua Neven Hrupec a rulat tot lotul avut la dispoziție. Portarul de 21 de ani, Ana Maria Caraman, a avut câteva parade spectaculoase în fața vedetelor echipei bucureștene. Caraman a apărat un șapte metri executat de Ailincăi. CSM București merge mai departe în Cupa României Fan Courier, fiind una dintre principalele candidate la cucerirea trofeului.
De remarcat prestația impecabilă a galeriei echipei brăilene în acest joc.
HC Dunărea continuă lupta în campionat pentru un loc cât mai bun.
Pentru HC Dunărea au marcat Kurtovic 4 goluri, Tamires 3, Mihai 3,
Lăscăteu 2, Araujo 2, Sazdovska 2, Coteț 1, Sandu 1, iar pentru CSM București au înscris Arntzen 7 goluri, Neagu 5, Omoregie 5, Dindiligan 3, Martin 3, Dembele 3, Vâlcan 2, Aune 1, Klikovac 1.
Următorul meci, în campionat, la CSM Deva
În etapa a 20-a, pe 2 aprilie, formația brăileană se va deplasa la CSM Deva, iar pe 9 aprilie va juca în Polivalentă cu Gloria Buzău. Sunt două partide în care HC Dunărea este favorită la victorie.
Declarații la finalul partidei:
Așa cum și-a obișnuit suporterii, HC Dunărea a dat publicității declarații după partida din Cupă, cu CSM București.
“A fost un meci foarte greu, iarăși am fost într-o situație dificilă, am schimbat de trei ori echipa. Dacă vă puteți imagina, dimineață am o fată, după amiază altă fată. A fost o situație dificilă pentru că Jacobsen era ieri pregatită, dar în dimineața meciului a avut febră mare, Rodriguez are probleme de sănătate și îmi este greu mie, ca antrenor, să pregătesc meciul. Dar în zece zile aștept să revină unele dintre ele, aștept să revină și Da Rocha și atunci o să fie cu totul și cu totul altă situație. La meciul de astăzi am dat șansa tuturor fetelor, să vedem nivelul. Sunt mulțumit de Coteț, a luptat foarte bine în defensivă și avem potențial pentru viitor și sper să am echipa completă. După această ploaie cred că o să vină și soarele și dacă avem iarăși echipa care a jucat cu Bistrița, putem câștiga. Mai avem șapte meciuri și sper ca totul să revină la normal”, a declarat Neven Hrupec, antrenorul principal al HC Dunărea Brăila.
“Nivelul nostru este mai ridicat față de cât a arătat astăzi tabela. Să joc împotriva unei echipe atât de puternice este un vis realizat și mă bucur că antrenorul a avut încredere să introducă în teren și fetele tinere. Mulțumim galeriei și suporterilor care ne-au fost alături la această partidă și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei. Hai, Brăila!”, a declarat Ana Maria Caraman, portarul echipei brăilene.