HC Dunărea a început să-și contureze lotul pentru sezonul 2023-2024 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

HC Dunărea a început să-și contureze lotul pentru sezonul 2023-2024

• conducerea clubului merge în continuare pe un nucleu deja format • handbalistele importante din lot au semnat deja prelungirea contractelor • au plecat Mayssa Pessoa, Jovana Sazdovska, Marija Shteriova, Josipa Mamic • două noi achiziții în tabăra brăilencelor: Andreea Popa și Katarina Jezic

 

După frumoasele performanțe realizate în sezonul recent încheiat, locul al 4-lea în campionat, medalie de bronz la Cupa României și calificarea în EHF, conducerea clubului HC Dunărea a început deja să se pregătească pentru sezonul competițional 2023-2024, unul în care obiectivele vor fi cu siguranță ceva mai pretențioase.

Conducerea clubului coordonat de Adrian Manole a reușit să semneze deja prelungirea contractelor cu handbalistele pe care Costică Buceschi dorește să le aibă în continuare în lot.

Prima jucătoare care a decis să rămână încă două sezoane la Brăila este portarul Elena Șerban, una dintre artizanele rezultatelor bune realizate de gruparea de la Dunăre.

Căpitanul echipei HC Dunărea, Aneta Udriștoiu, a decis să evolueze și în campionatul următor la Brăila.

“Sunt onorată și fericită să continui alături de clubul meu de suflet, HC Dunărea Brăila, pentru încă un sezon. Îmi doresc ca anul viitor să avem rezultate notabile împreună. Alb-albastră e inima noastră”, a declarat Aneta Udriștoiu.

Pivotul Nicoleta Balog, care cu prestațiile ei de la HC Dunărea a atras atenția antrenorului lotului național și interul Maryia Kanaval au semnat, de asemenea, prelungirea contractelor. Artizana din centrul atacului echipei brăilene, Kristina Liscevic, extrema dreapta, brazilianca Jessica Quintino și conaționala sa Larissa Aroujo, centrul Francielle Da Rocha au decis să evolueze și în sezonul următor pentru formația brăileană.

HC Dunărea va miza în continuare pe pivoții Liliana Venancio,

Meike Schmelzer și Mireya Gonzalez care vor să facă în continuare performanță pentru HC Dunărea.

Clubul brăilean s-a despărțit deja de patru handbaliste, Mayssa Pessoa, Jovana Sazdovska, Marija Shteriova, Josipa Mamic.

 

Andreea Popa și Katarina Jezic, noile achiziții ale grupării de la Dunăre

Componentă a echipei naționale a României, Andreea Popa joacă pe postul de centru. Născută în anul 2000, Andreea vine de la CS Minaur Baia Mare, evoluând anterior la Dinamo București și Rapid București. ”Obiectivele propuse de Brăila mă motivează și îmi doresc să contribui la realizarea acestora. Colectivul tehnic a fost un alt motiv care m-a determinat în alegerea pe care am facut-o deoarece cunosc profesionalismul acestuia. Am jucat de nenumărate ori în Sala Polivalentă din Brăila și am fost impresionată de atașamentul publicului și de modul în care acesta își susține echipa favorită”, a declarat Andreea Popa după semnarea contractului.

Katarina Jezic, campioană europeană, s-a alăturat, de asemenea, echipei brăilene. În sezonul 2015-2016, Jezic a evoluat în Liga Națională Românească la HCM Baia Mare, echipă cu care a câștigat medalia de bronz în primul eșalon valoric românesc și Super Cupa. Din anul 2017 până în 2022, pivotul croat a evoluat pentru echipa maghiară Siófok KC. Începutul sezonului 2022/2023 a găsit-o pe Jezic jucând pentru Kastamonu Belediyesi GSK din Turcia, însă la începutul anului 2023 a ales să se transfere la Vipers Kristiansand, echipă cu care a jucat în EHF Champions League, competiție pe care a câștigat-o. “Sunt foarte încântată să mă alătur echipei din vară. Cred în proiectul clubului și voi face tot ce pot pentru a ajuta la atingerea obiectivelor pentru sezonul viitor”, a declarat croata Katarina Jezic.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro