În această după-amiază, de la ora 17.00, iubitorii de handbal din Brăila pot vedea noile achiziţii de la HC Dunărea, dar şi echipa brăileană într-o ultimă partidă de verificare înainte de startul noii ediţii a Ligii naţionale de handbal feminin. Partenera formaţiei pregătite de Costică Buceschi şi Cristian Preda este nou promovata Danubius Galaţi. La început va fi prezentat lotul pe care clubul feminin de handbal brăilean îl va folosi în campionatul 2016-2017 şi sunt multe noutăţi, ultima jucătoare transferată fiind portarul de 23 de ani Natasha Anticj, care a evoluat şi în poarta echipei naţionale de tineret a Macedoniei. Evenimentul de astăzi a fost la un pas să nu se mai desfăşoare deoarece în această săptămână, din cauza banilor, formaţia gălăţeană a fost foarte aproape de a se retrage din Liga Naţională. Totuşi, handbalistele din oraşul vecin vor fi prezente astrăzi în Sala Polivalentă pentru a susţine o ultimă partidă de verificare cu HC Dunărea.
Lotul echipei HC Dunărea pentru ediţia următoare de campionat este format din următoarele handbaliste: Elena Voicu, Natasha Anticj, transferată de la Metalurg Skopje, Lăcrămioara Stan, Ana Maria Micu, jucătoare cu dublă legitimare HC Dunărea - LPS Brăila - portari; Ana Maria Tănăsie, transferată de la HCM Baia Mare, Alexandra Orsivshi, Ştefania Epureanu, jucătoare cu dublă legitimare HC Dunărea - LPS Brăila - extreme stânga; Gabriella Szucs transferată de la HCM Baia Mare, Gabriela Perianu, care revine la Brăila tot de la formaţia băimăreană, Bianca Tiron - interi stânga; Mădălina Zamfirescu, Natasha Krnic, transferată de la Măgura Cisnădie, Diana Axinte - centri; Cristina Gheorghe, transferată de la Esercito Roma, Mihaela Obedeanu - interi dreapta; Cătălina Preda, transferată de la Măgura Cisnădie, Andreea Dinu, transferată de la HCM Roman - extreme dreapta; Timeea Tătar, transferată de la HCM Baia Mare, Anca Ciuclaru, dublă legitimare HC Dunărea - LPS Brăila - pivoţi.