Marele câştigător al alegerilor locale este, în acest an, Partidul Social Democrat. Victoria a fost gustată însă şi de partidele mici. Prin alianţe, au reuşit să ajungă la putere, în mai multe judeţe, şi cei de la UDMR şi cei de la Mişcarea Populară, partide care nu au atins pragul de 5%, la nivel naţional, transmite Digi24.
PSD are majoritatea în 31 de judeţe, pe când liberalii doar în 8, iar Harghita şi Covasna rămân fidele UDMR. Social democraţii vor avea 29 de preşedinţi de Consilii Judeţene şi au negociat la sânge, astfel că în Bihor, Sălaj şi Mureş şi-au asigurat majoritatea cu UDMR, iar în Constanţa, Prahova, Neamţ, Caraş Severin, Timiş şi Maramureş cu cei de la PMP.
În Maramueş, PSD a obţinut şi sprjinul Coaliţiei pentru Baia Mare. În alte 11 judeţe majoritatea social-democrată e asigurată alături de ALDE, iar la Vâlcea alături de Partidul Ecologist.
PMP, aliat cu PSD
Liberalii au obţinut singuri doar 3 judeţe, în celelalte au făcut alianţe. La Sibiu, alături de FDRG, iar în rest alături de UDMR şi PMP. De altfel negocierile pentru construirea de majorităţi în Consiliile Judeţene au scos la iveală cum UDMR şi PMP au făcut jocul partidelor mari în funcţie de interesele locale.
Cu ajutorul membrilor partidului lui Traian Băsescu, PSD a reuşit să îi lase pe dinafară pe cei de la UNPR în judeţele Caraş Severin, Timiş şi Maramureş. Pe de altă parte, PMP a fost instrumentul liberalilor să îşi asigure controlul în Ilfov, Alba şi Arad.
UDMR a susţinut PSD în Bihor, Sălaj şi Mureş, dar a trecut în tabăra liberalilor şi asigură majoritatea în vechile fiefuri ale PDL Arad şi Braşov.
La Timiş şi la Bihor, aleşii locali au început cu stângul. Consiliile Judeţene nu s-au constituit nici la trei saptamani de la alegeri, pentru că PNL a boicotat şedinţele. Practic, învestitura a fost amânată din lipsă de consilieri.