Astăzi se reia campionatul Ligii Naţionale de handbal feminin, cu etapa a treia, una în care HC Dunărea primeşte replica echipei HCM Roman.
Înaintea acestei dispute, elevele Alexandrinei Soare nu au niciun punct, pentru că în prima rundă au pierdut cu 29-33 pe teren propriu în faţa nou promovatei CSM Bucureşti, după care au cedat, la scor 22-27, şi la Zalău şi ocupă poziţia a 10-a, în timp ce moldovencele, cu o victorie pe teren propriu în faţa buzoiencelor în runda a doua, se află pe locul al 8-lea.
Dacă s-ar respecta tradiţia, HC Dunărea ar trebui să câştige disputa de astăzi aşa cum a făcut-o şi în campionatul trecut pe teren propriu, însă, de data aceasta, va fi mult mai dificil pentru gazde, care aliniază o formulă de echipă cu o medie de vârstă foarte scăzută.
Va fi un duel interesant între jucătoarele cu experienţă, care, de fapt, se numără şi printre principalele marcatoare din cele două formaţii - Moldovan, Crăciun, Radovici şi Brot de la gazde şi Busuioceanu, Pop, Gherman de la formaţia vizitatoare -, câştig de cauză urmând să aibă echipa care va greşi mai puţin.
În pauza competiţională, echipa pregătită de Alexandrina Soare a susţinut câteva partide amicale în care a pregătit jocul de astăzi şi, dacă vor avea sprijinul publicului, gazdele nu au cum să rateze victoria.
Un plus al echipei îl va reprezenta cu siguranţă Ada Moldovan, care a avut o evoluţie foarte bună în finala Cupei Mondiale la handbal, în care a înscris 5 goluri în poarta Norvegiei, ea fiind a doua marcatoare a ţării noastre în acest joc.
Partida de astăzi, dintre HC Dunărea şi HCM Roman, începe la ora 17.00 şi va fi arbitrată de Adrian Barbu şi Sorin Nica din Argeş.
Etapa a 3-a programează meciurile:
Oltchim Rm. Vâlcea - Tomis Constanţa
CSM Cetate Devatrans - Rulmentul Urban Braşov
Universitatea Reşiţa - SCM Craiova
"U" Jolidon Cluj - HCM Ştiinţa Baia Mare
HC Dunărea Brăila - HCM Roman
CSM Bucureşti - HC Zalău
HCM Buzău - Oţelul Galaţi 25-30 (11-15)