• fostul vicepreşedinte al HC Dunărea şi actual consilier judeţean, Cătălin Iordache, îi acuză pe George Caranica şi pe Claudiu Pisică, directori ai clubului, că-şi bat joc de banii publici, făcând referire la banii pe care-i primeşte clubul de la Primărie şi Consiliul Judeţean • în opinia lui Iordache, după ce au eliminat din club toţi oamenii care li se opuneau, inclusiv jucătoare, Caranica şi Pisică au reuşit să creeze o echipă slabă, lucru dovedit de poziţia 12 din clasament • PND-istul propune ca soluţie o întâlnire între conducerea clubului, primar şi preşedintele CJ, arbitrată de parlamentari, în care să se discute viitorul clubului de handbal
Consilierul judeţean, Cătălin Iordache, a găsit vinovaţii pentru rezultatele slabe obţinute de echipa brăileană de handbal şi condamnă decizia de a sancţiona financiar jucătoarele senioare. În opinia sa, vinovaţii moral sunt cei care i-au lăsat în funcţii de conducere pe George Caranica şi Claudiu Pisică, deoarece aceştia doi din urmă au eliminat toate persoanele care li se opuneau, de la politicieni până la jucătoare. Acum, susţine Iordache, echipa de handbal a fost creată după chipul şi asemănare lor, iar poziţia 12 din clasamentul de 14 locuri arată competenţa conducerii clubului. “Echipa de handbal trece prin nişte momente proaste şi eu cred că nu e vinovată conducerea clubului, ci sunt vinovaţi cei care i-au lăsat pe oamenii ăia acolo să facă ceea ce fac. Eu cred că ei au ajuns la nivelul incompetenţei lor. Aşa cum bine ştim, şi Primăria, şi Consiliul Judeţean dau nişte bani, aproape 1 milion de euro la echipă. Aceeaşi bani pe care-i dădeau şi acum 2 ani, şi acum 3 ani, doar că acum 3 ani, echipa era pe locul 2 în clasament, acum 2 ani era pe locul 3, anul trecut a terminat pe locul 6, dar a jucat în Cupele Europene, iar anul ăsta suntem pe locul 3, dar de la coadă. Cu aceeaşi bani, dar nu cu aceeaşi conducere, pentru că domnii aceia, mă refer la domnul Caranica şi domnul Pisică, şi-au exprimat deseori poziţia despre faptul că anumite personaje distrug echipa, de la jucătoare până la politicieni. Oamenii ăia nu mai sunt acum acolo, nici jucătoarele, nici politicienii. De când au fost lăsaţi aşa cum şi-au dorit, şi-au arătat adevărata valoare. Echipa e pe antepenultimul loc, lucru care nu spune altceva decât că ei nu se pricep la chestia asta. Că îşi bat joc de banii publici, şi de echipă şi faptul că iau nişte măsuri cel puţin ciudate, cum ar fi plata unei jumătăţi de echipă, lucrul ăsta nu face altceva decât să fragmenteze echipa şi fără niciun fel de rezultat. Mai mult decât atât, au zis că anumite jucătoare distrugeau atmosfera etc. Putem da nişte exemple despre jucătoarele care au plecat de la HC Dunărea, la dorinţa conducerii actuale a clubului. Şi putem discuta pe locuri în clasament. De exemplu, Elena Voicu a plecat şi e pe locul 2, Cristina Nan şi Irina Dina au plecat şi sunt pe locul 6, Iryna Şuţka şi Cristina Oprea au plecat şi sunt pe locul 4. Exemplele pot continua. Adică oamenii despre care ei spuneau că nu se pricep au plecat şi sunt la echipe care sunt pe locuri ok. Asta arată priceperea lor”, a comentat Cătălin Iordache, fost vicepreşedinte HC Dunărea, funcţie din care a demisionat în luna februarie 2018.
Consilierul judeţean şi-a continuat ideea spunând că în vara acestui an, conducerea clubului a avut liber la transferuri, astfel că nu s-a consultat cu nimeni pe tema numelor jucătoarelor ce aveau să vină la echipa brăileană. Acum, jucătoarele pe care cei de la club le-au adus la echipă au fost sancţionate financiar, din cauza rezultatelor slabe, ceea ce lui Iordache i se pare absurd. “Au format această echipă singuri şi ar trebui să fie primii care răspund pentru această situaţie. Ei au creat o echipă şi acum o amendează că nu joacă foarte bine. Păi, ei au creat-o! Ce fel de strategie e asta?”, a spus sursa citată.
«Aş vrea să-i văd pe Dragomir şi pe Chiriac cu părinţii, de mână, la şcoală, adică cu Tudose»
PND-istul vine şi cu o soluţie: să se aşeze la aceeaşi masă conducerea clubului, primarul municipiului şi preşedintele Consiliului Judeţean pentru a discuta această situaţie. Mai mult, propune ca discuţia să fie “arbitrată” de parlamentari, căci, în opinia lui Iordache, aceştia din urmă îi conduc politic pe cei care au putere de decizie asupra banilor pentru domeniul sportului. “În contextul ăsta, am luat legătura cu mai mulţi parlamentari care să arbitreze cumva această discuţie între Primărie, CJ şi Club. Am discutat cu cei de la PSD, în principal, dar şi cu cei de la PNL, dar nu cu parlamentari. De altfel, nu vreau să iniţiez eu această discuţie, să invit eu oamenii la discuţie, deşi mi-ar plăcea să fac acest lucru pentru că văd că atât domnul primar Marian Dragomir, cât şi domnul preşedinte CJ Iulian Chiriac, sunt cantonaţi în plasa unui domn Caranica şi unui domn Pisică, dar nu înţeleg cum de nu văd ce se întâmplă, nu văd rezultatele. La urechile lor nu ajunge nimic din ceea ce se întâmplă în club? Ori, dacă ajunge, e mai grav, înseamnă că nu sunt interesaţi de handbal şi hai să nu mai cheltuim 1 milion de euro la handbal şi să facem şosele. Parlamentarii trebuie implicaţi în treaba asta pentru că ei conduc politic pe cei care decid asupra banilor pentru sport. Simt nevoia unei «şedinţe cu părinţii», adică nu aş vrea să vină Chiriac sau Dragomir tunşi zero la şcoală, dar «cu părinţii de mână la şcoală» aş vrea să-i văd. Adică cu Mihai Tudose. După părerea mea, Mihai Tudose răspunde politic pentru activitatea PSD acum şi, evident, răspunde şi pentru deciziile pe care le iau primarul şi preşedintele CJ. Într-o discuţie cu el, a fost oarecum de acord”, a mai comentat Cătălin Iordache.
«Şi CUP Dunărea, şi Braicar sunt două instituţii falimentare!»
Apoi, sursa citată a continuat să critice Consiliul de Administraţie al HC Dunărea. Politicianul a spus că membrii consiliului sunt nimeni alţii decât directorii CUP Dunărea şi, respectiv, Braicar, “două societăţi fanion ale Brăilei”. “Unul a tras ţeapă cu zeci de milioane tuturor brăilenilor, luându-le bani pe apa de ploaie, iar celălalt le trage ţeapă brăilenilor plimbând nişte microbuze mai mari prin oraş, iar lumea se îmbulzeşte în staţie. Adică dacă ei nu-şi pot manageria propriile instituţii care mai sunt şi publice, culmea, de ce să mă aştept că ar putea să managerieze un club de handbal? Şi rezultatele se văd: ceea ce fac ei la locul lor de muncă se întâmplă şi la clubul de handbal, fără nicio supărare! Chiar nu mai are PSD nicio resursă ca să aducă nişte oameni care să aibă măcar bun-simţ? (...)Ăştia doi oameni sunt aşa cum sunt manageri. Ei la rândul lor, sunt reprezentanţi la handbal, unde iau decizii împreună cu alţi doi «super-manageri»: domnul Pisică care nu a condus în viaţa lui nici măcar o trotinetă, nu vorbesc de firme, şi domnul Caranica, care nu a condus nimic. Plus ceilalţi, ultima dată era domnul Marius Dobrotă care este şofer la CUP Dunărea şi a semnat un fals, iar acum domnul preşedinte Chiriac are un dosar la DNA, cred că ştiţi asta, şi domnul Florin Petre care e de la Consiliul Judeţean, un priceput în toate sporturile. Oamenii ăştia au făcut ei o echipă şi tot ei o amendează că merge prost. Dar n-ai făcut-o tu? Cu aceeaşi bani cu care echipa asta a câştigat locul 2, bătându-se cu CSM Bucureşti, care au milioane de euro bani de la Primăria Capitalei”, a afirmat PND-istul.
În urmă cu câteva zile, primarul municipiului, Marian Dragomir, a declarat într-o conferinţă de presă că va continua finanţarea HC Dunărea. Până acum, suma alocată a fost în valoare de 650.000 lei, însă există deja discuţii pentru a aloca alţi 150-200.000 lei până la finele acestui an.
Preşedintele HC Dunărea, George Caranica, dat în judecată de Iordache
PND-istul Cătălin Iordache a mai dezvăluit, în conferinţa de presă, că l-a dat deja în judecată pe George Caranica, actualul preşedinte al HC Dunărea, din cauză că nu i-a răspuns la două solicitări făcute în scris, în urmă cu câteva luni. Unul dintre subiectele pentru care Iordache ar fi cerut explicaţii, în scris, lui Caranica este legat de “gaura” de 3 miliarde de lei identificată de el în bugetul clubului pe vremea când era vicepreşedinte. Concret, după ce un fost antrenor dat afară ilegal de la echipă a câştigat procesul, iar clubul sportiv a fost executat silit, Iordache a vrut să afle de la conducere ce măsuri au fost întreprinse pentru acoperirea găurii din buget. Apoi, consilierul judeţean PND-ist a mai făcut o solicitare către HC Dunărea în care a cerut copia unui proces verbal a unei şedinţe AGA, unde şi el fusese convocat. Iordache susţine că la niciuna dintre cele două solicitări nu a primit răspuns, iar termenul de 30 de zile a trecut de câteva luni bune. “(...) I-am spus asta şi lui Mihai Tudose şi domnul Tudose mi-a zis să procedez legal. Şi am procedat legal. L-am dat în judecată pe domnul Caranica, ca preşedinte al clubului, să-mi răspundă” , a declarat Iordache.