• formaţia pregătită de profesorul Viorel Alexandru a câştigat cu 26-9 partida cu LPS Buzău • urmează turneul semifinal de la Moreni
Echipa de handbal junioare III de la LPS Brăila a încheiat en fanfare sezonul regulat, cu o victorie la scor, 26-9, în partida cu LPS Buzău. Un meci fără istoric, în care antrenorul Viorel Alexandru a rulat întreg lotul. Pentru echipa brăileană a fost ultima repetiţie oficială înaintea turneului semifinal care va avea loc la Moreni, în perioada 11-15 aprilie.
La turneul semifinal de la Moreni, în afară de LPS Brăila, câştigătoarea grupei B, mai participă cinci echipe şi anume: CSS Drobeta Turnu Severin, câştigătoarea grupei E, formaţiile de pe locul al doilea din grupele G şi H, LPS Banatul Timişoara, respectiv CSS 2 Baia Mare, LPS Iaşi, echipă clasată pe locul al treilea în grupa H şi CSS 2 Bucureşti, locul al treilea din grupa C.
“Este o grupă echilibrată după părerea mea însă noi mergem cu dorinţa de a ne clasa pe primele două locuri, cele care permit accederea la turneul final. Jucătoarele noastre sunt pregătite din toate punctele de vedere şi sper să ne realizăm acest al doilea obiectiv, apoi să intrăm în lupta pentru medalii”, ne-a declarat profesorul Viorel Alexandru.
Pentru LPS Brăila, în partida cu LPS Buzău, au marcat Claudia Stroe 9 goluri, Adelina Iordache 4, Laura Surdu 3, Mădălina Mănăilă 2, Sara Hodiş 2, Anca Popescu 2, Melania Marin 1, Andreea Surdu 1, Maria Nistor 1, Cristiana Neagu 1. La acest meci portari au fost petre Nicoloeta şi Daria Ene. Au mai evoluat, dar nu au înscris, Denisa Ioan şi Marina Şişu.