Formaţia brăileană a bifat duminică, în etapa a 7-a a Ligii Naţionale, cea de-a patra victorie din acest sezon şi, cu un total de 9 puncte, a urcat în zona cupelor europene.
Dacă în primele două etape handbalistele de la Dunăre nu au acumulat niciun punct, în următoarele au reuşit un parcurs excelent şi acum se află pe locul al cincilea în clasament, unul mai mult decât onorabil, ţinând cont de faptul că, în multe momente ale meciurilor disputate în acest sezon, media de vârsă a echipei a fost undeva la 21 de ani.
Duminică, HC Dunărea, cu Adina Brot în rol de principală marcatoare, s-a impus în faţa altei formaţii cu mari perspective de a progresa pe viitor, Rulmentul Braşov.
Meciul a fost echilibrat şi cu răsturnări de situaţii.
În prima repriză braşovencele aveau un gol avans, 4-5 în minutul 10, însă cu zece minute înainte de finalul primei părţi gazdele conduceau cu 8-6. De asemenea, tot de două goluri a fost diferenţa între formaţia pregătită de Alexandrina Soare şi cea braşoveană la pauză.
Meciul a avut ritm şi în repriza secundă şi, dacă gazdele conduceau cu doar 16-15 în minutul 40, la jumătatea reprizei aveau deja un avans de patru goluri.
Braşovencele s-au apropiat la trei goluri, iar cu 10 minute înainte de finalul partidei au încercat să dea lovitura la Brăila, însă gazdele au ştiut să gestioneze finalul de meci şi să obţină cel de-al patrulea succes, unul care urcă HC Dunărea pe locul al cincilea în campionat.
Pentru HC Dunărea au marcat Brot 10, Moldovan 7, Adespii 3, Crăciun 2, Radovici 2, Luca 1.
Rezultatele înregistrate în etapa a 7-a:
Universitatea Reşita - Tomis Constanţa 23-25
HC Dunărea Brăila - Rulmentul Urban Braşov 25-23
CSM Bucureşti - SCM Craiova 37-31
HC Zalău - HCM Ştiinţa Baia Mare 33-24
HCM Roman - HC Oţelul Galaţi 24-23
"U" Jolidon Cluj - CSM Cetate Devatrans 34-24