Miercuri, 29 octombrie, între orele 17.00 - 19.00, se desfăşoară Atelierul de sculptură în dovleac pentru care participanţii trebuie să-şi aducă de acasă dovlecii de sculptat, instrumentele necesare şi elemente de decor. Cu dovlecii sculptaţi se va organiza o expoziţie.
Joi, 30 octombrie, între orele 17.00 - 20.00, se desfăşoară activităţi la Atelierul de confecţionat vrăjitoare pentru 20 de copii cu vârste între 6 şi 10 ani care au participat la Atelierul de sculptură în dovleac. Sunt aşteptaţi tot atunci şi copii costumaţi pentru a realiza o paradă a costumelor de Halloween. Se mai organizează un Studio foto, Atelier de face-painting, Jocuri şi concursuri distractive. Seara se va încheia cu Halloween Party şi cu premii surpriză pentru copii oferite de sponsori.
Acţiunile sunt organizate de Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" în parteneriat cu Cercetaşii României - Centrul Local Brăila.