Halep îşi pregăteşte agenda pentru 2016 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Halep îşi pregăteşte agenda pentru 2016

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a confirmat participarea la turneul WTA de la Sydney, care se va desfăşura în perioada 10-16 ianuarie, scrie agerpres.ro.
Alături de Halep, vor mai evolua la Sydney şi poloneza Agnieszka Radwanska, cehoaicele Petra Kvitova, Lucie Safarova, germanca Angelique Kerber, elveţianca Belinda Bencic, italianca Roberta Vinci, americanca Madison Keys etc. Petra Kvitova a câştigat titlul la Sydney în 2015. Premiile totale la feminin vor atinge un milion de dolari americani, campioana urmând să primească circa 300.000 de dolari, mai mult decât învingătorul de la masculin.
Turneul de la Sydney este al doilea la care Halep confirmă participarea, după cel de la Brisbane (3-9 ianuarie).

Cele mai frumoase lovituri

Între timp, Halep va concura pentru lovitura anului, cu un punct din meciul pe care l-a câştigat în faţa italiencei Sara Errani, într-un sondaj care se va încheia în 7 decembrie, pe site-ul oficial al Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste de Tenis.
Simona Halep a fost nominalizată de două ori în această anchetă. Un punct câştigat de româncă în meciul cu sportiva cehă Daniel Hantuchova, în cadrul turneului de la Dubai, a fost votat de 47% dintre fani, devenind lovitura lunii februarie. De asemenea, un punct din meciul pe care Halep l-a câştigat în faţa italiencei Sara Errani în semifinalele turneului de la Toronto a fost desemnat de cei care au votat pe site-ul WTA drept „lovitura lunii august" (tot cu 47%).
Aceste două reuşite au intrat în competiţia pentru lovitura anului, alături de alte puncte spectaculoase câştigate de Maria Şarapova, Agnieszka Radwanska (4), Angelique Kerber, şi Ana Ivanovici. Reuşitele au fost incluse în două grupe, astfel:

Grupa A

Ianuarie: Maria Şarapova
Februarie: Simona Halep
Martie: Agnieszka Radwanska
Aprilie: Angelique Kerber
Mai: Agnieszka Radwanska

Grupa B:

Iunie: Ana Ivanovici
August: Simona Halep
Septembrie: Agnieszka Radwanska
Octombrie: Agnieszka Radwanska

Apoi suporterii au ales câte două lovituri din fiecare grupă, procesul de votare fiind deschis între 23 şi 29 noiembrie. Cele patru lovituri au fost incluse într-o grupă finală, din care se va alege, între 30 noiembrie şi 6 decembrie, reuşita anului. Cele patru lovituri alese au fost:

Martie: Agnieszka Radwanska;
Aprilie: Angelique Kerber;
August: Simona Halep;
Octombrie: Agnieszka Radwanska

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro