• expoziţie documentară găzduită de Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”
Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române prin organizarea unei expoziţii documentare intitulată “Hai să dăm mână cu mână”. Amplasată la parterul Secţiei Împrumut Adulţi, expoziţia poate fi vizitată până pe data de 1 februarie a.c.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire - Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova şi Ţara Românească, într-un Principat unit. La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti era în mâinile Rusiei şi ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor. Situaţia s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 şi 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman. După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris, se iau decizii care privesc şi principatele Moldovei şi Ţării Româneşti.
În 1858, Convenţia de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parţială a principatelor Moldovei şi Valahiei sub denumirea “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea “Maiestăţii Sale Sultanul” şi sub protecţia Marilor Puteri. Unirea propusă aici s-a dovedit a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcţioneze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focşani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi Armata. Capitalele rămâneau aceleaşi, la Bucureşti şi Iaşi şi se intenţiona ca domnitorii să fie diferiţi.
În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iaşi, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri şi la Bucureşti şi, profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de acelaşi domnitor, a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în faţa faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de acelaşi domnitor.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reuşit să aducă recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor Române şi, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua ţară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituţie.
