• Teatrul ”Maria Filotti” v-a pregătit trei spectacole, printre care și un spectacol invitat de la Teatrul de Artă București
Așa cum ne-a obișnuit de la debutul acestei stagiuni, Teatrul ”Maria Filotti” are programate trei spectacole pentru acest sfârșit de săptămână. Vorbim despre două producții ale teatrului și un spectacol invitat de la Teatru de Artă București, ce se vor juca după următorul program:
Vineri, 11 noiembrie, ora 18.00, Sala Studio: ”Asta-i tinerețea noastră”, de Kenneth Lonergan, regia Radu Iacoban. O poveste fascinantă despre noaptea maturizării, despre intrarea în viața reală și renunțarea la teribilism, spusă de actorii Nicholas Cațianis (Dennis Ziegler), Blanca Doba (Jessica Goldman) și Ciprian Chiricheș (Warren Straub). Traducerea – Radu Iacoban, scenografia -Tudor Prodan, light designer - Bogdan Gheorghiu. Spectacol recomandat celor peste 15 ani.
Sâmbătă, 12 noiembrie, ora 18.00, Sala Studio: ”Eu rămân”, one woman show cu cu Blanca Doba, regia Luana Hagiu, text și scenariu Blanca Doba și Luana Hagiu. ”Vine un moment când simți că trebuie să vorbești despre tot. „Eu rămân” nu vorbește chiar despre tot-tot, dar vorbește despre un tot important - un tot al meseriei și al frământărilor”, spune actrița Blanca Doba.
Duminică, 13 noiembrie, ora 18.00, Sala Mare: ”Fă tu primul pas” de Jean-Claude Carrière, regia Andrei Munteanu, producție a Teatrului de Artă București cu Raluca Aprodu și Marius Călugărița. Cum ar fi să te trezești, într-o dimineață, cu cineva în mijlocul apartamentului tău, și totul să se transforme într-un neașteptat joc în doi? Refuz, seducție, fugă, atracție și mult umor. “Fă tu primul pas” este o comedie romantică plină de farmec și extrem de vie, despre întâlnirea a doi oameni total diferiți. O poveste de iubire care, în afara teatrului, ar fi putut dura trei luni, trei ani sau poate nu s-ar fi întâmplat niciodată.
Bilete pentru spectacole se pot achiziționa online, prin intermediul site-ului www.blt.ro, sau de la agenția teatrului.