• este invitaţia făcută iubitorilor de fotbal din Brăila, de conducerea clubului Sportul Chiscani • duminică, 31 martie, pe Municipal, de la ora 11.00, Sportul Chiscani va juca cu liderul Seriei a II-a, Rapid Bucureşti
În etapa a 20-a, Sportul Chiscani va juca pe Municipal în compania liderului Seriei a II-a, a Ligii a III-a, Rapid Bucureşti, echipă de tradiţie în fotbalul românesc, iar clubul organizator îi invită pe toţi iubitorii de fotbal din Brăila la partida care va avea loc duminică, de la ora 11.00.
Formaţia bucureşteană a solicitat în jur de 500 de bilete pentru acest meci, exact capacitatea tribunei de la stadionul din Chiscani. Şi cum conform regulamentului oaspeţii beneficiau doar de 5% dintre aceste locuri, conducerea echipei Sportul Chiscani a făcut toate demersurile necesare şi oficiale ca acest joc să aibă loc pe Municipal, stadion omologat pentru Liga a II-a, deci cu un număr mult mai mare de locuri pe scaune. Toate forurile cu drept de decizie şi-au dat acordul că meciul poate să se desfăşoare la Brăila.
Ambele formaţii vin după rezultate foarte bune. Rapid a câştigat cu 2-0 partida de pe teren propriu cu FCSB 2, iar Sportul Chiscani s-a impus cu 5-1, realizând scorul etapei a 19-a, pe terenul celor de la Agricola Borcea.
În tur, pe Giuleşti, Rapid a câştigat cu 1-0 partida cu Sportul Chiscani.