Cântăreaţa americană Gwen Stefani lucrează la un nou album muzical solo împreună cu producătorul muzical Pharrell Williams, iar înregistrările au loc la un studio din Miami, Florida, potrivit contactmusic.com, citat de mediafax.ro.
Informaţia privind noul material a fost confirmată de managerul vedetei rock, Irving Azoff, care a precizat că Stefani lucrează cu Pharrell Williams, colegul ei din juriul emisiunii de talente "The Voice".
Azoff a mai declarat că artista va cânta primul single de pe noul album într-una dintre ediţiile viitoare ale emisiunii "The Voice". Gwen Stefani a debutat ca membru al juriului show-ului TV la începutul acestei luni, avându-i colegi pe Pharrell Williams, Blake Shelton şi Adam Levine.
Noul album vine după ce Gwen Stefani, solistă a trupei No Doubt, a lansat în 2004 şi 2006 alte două materiale discografice solo.
Gwen Stefani a participat sâmbătă, alături de colegii din trupa No Doubt, în calitate de invitaţi principali, la festivalul de muzică Global Citizen Festival din New York, unde a cântat împreună cu Sting o variantă a piesei celebre a trupei The Police, "Message în a bottle". Concertul din New York a fost prima apariţie live a trupei No Doubt din ultimii doi ani.
Gwen Stefani a devenit celebră ca solistă a trupei No Doubt, în 1990, iar printre cele mai renumite piese ale sale se numără "Just a Girl" şi "Dont Speak". Cel mai recent album solo al cântăreţei datează din 2006, când vedeta a lansat "The Sweet Escape".