Guvernul ungar propune desfășurarea unei dezbateri parlamentare pentru a afla poziția partidelor în ce privește sistemul de cote de refugiați, înainte de a decide dacă se va adresa Curții Europene de Justiție în legătură cu decizia adoptată la reuniunea de marți a miniștrilor de interne și ai justiției din Uniunea Europeană, a declarat Janos Lazar, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite Agerpres.
La reuniunea de marți, Ungaria a votat, alături de Cehia, România și Slovacia, împotriva planului de redistribuire a 120.000 de refugiați între statele Uniunii, aprobat totuși cu majoritate calificată de UE.
„Propunerea privind cotele este un exemplu tipic de imperialism moral pe care Germania îl impune Europei", a afirmat Janos Lazar, reluând acuzația formulată miercuri de premierul Orban. Guvernul ungar consideră acest sistem cu totul greșit, a subliniat Lazar.
România este singura țară care nu a contestat în niciun fel decizia impusă la Bruxelles. Cel mai înverșunat adversar împotriva cotei de refugiați este fostul președinte Traian Băsescu. El le-a reproșat președintelui Iohannis și premierului Ponta că nu cunosc Constituția României, care stipulează la articolul 3, aliniatul 4, că „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine."