Cele 12 primării "norocoase" din judeţul nostru, care au primit chiar înainte de Florii cadouri în bani de la fostul Guvern Ungureanu, se văd acum nevoite să dea banii înapoi. Premierul Victor Ponta a anunţat, zilele acestea, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în şedinţa Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii. El a amintit că a criticat în numeroase rânduri modul în care Guvernul Ungureanu a cheltuit "ilegal şi ilegitim" 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanţa campania electorală a unor aleşi locali PDL. "Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situaţii cu adevărat de urgenţă. Mai mult, am solicitat specialiştilor din Ministerul Finanţelor ca printr-un act normativ să încercăm să recuperăm acei bani, 170 milioane euro, şi să-i folosim acolo unde avem cu adevărat nevoie, la reîntregirea pensiilor şi a salariilor", a spus Ponta.
Din cei 170 milioane de euro, Brăila a primit fix o firimitură, pentru că, dacă vă aduceţi aminte, pe lista alocărilor de la fondul de rezervă judeţul nostru se situa pe ultimul loc la nivel naţional, cu suma cea mai mică. Mai precis, Brăila a primit doar 4,39 milioane de lei. Suma nu a fost împărţită echitabil tuturor primăriilor din judeţ, pentru că "norocoase" au fost, aşa cum am zis, doar 12 comune. Restul de 31, plus Consiliul Judeţean şi Primăria Brăila, n-au văzut niciun leu. Cele mai multe primării care au primit bani la alocarea din aprilie sunt conduse de membri PDL, în judeţul existând, de fapt, doar o singură primărie PNG-istă şi încă una PRM-istă cuprinse în listă. De altfel, la nivel naţional s-a iscat un întreg scandal pe această temă întrucât, privită în ansamblu, lista cadourilor de la guvern are preponderent culoarea portocalie. Iată, detaliat, cum s-au împărţit pe comune cele aproape 4,4 milioane de lei: Bordei Verde (primar PDL-ist) cu suma cea mai mare de 530.000 lei, Cazasu (PRM) cu suma cea mai mică de 160.000 lei, plus Făurei (PDL), Frecăţei (PDL), Gropeni (PDL), Însurăţei (PDL), Jirlău (PDL), Măraşu (PDL), Surdina-Greci (PDL), Şuţeşti (PNG), Unirea (PDL) şi Viziru (PDL) fiecare dintre ele cu o alocare de 370.000 lei.
"O să le dau toţi banii înapoi pentru că noi nu am apucat să-i cheltuim. Ce să facem, dacă asta e regula jocului... ne supunem. Banii urma să asigure partea noastră de cofinanţare la un proiect european pe care l-am gândit pentru reabilitarea de drumuri pe raza comunei. Acum vom da banii înapoi şi nu ştiu ce-o să se întâmple cu acest proiect. Vom vedea", ne-a declarat Vasile Georgel, primarul de la Bordei Verde.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.