* în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Județean de săptămâna trecută, președintele Francisk Chiriac a spus că Brăila a primit doar 5,6 milioane lei de la Centru, ceea ce reprezintă 30% din suma primită în 2019, când la guvernare se afla PSD * acesta a trimis o scrisoare deschisă Guvernului după cum anunțase în prealabil, când a îndemnat consilierii PNL să se alăture demersului * de cealaltă parte, consilierii liberali consideră că ar trebui ținut cont și de pandemie și problemele economice actuale * foarte puțini consilieri PNL s-au arătat dispuși să sprijine demersul lui Chiriac * și liderul PMP Brăila, Viorel Botea, este de părere că s-au alocat prea puțini bani județului nostru și susține că va lua atitudine * singurul parlamentar PNL, Alexandru Popa, este gata să facă tot ce poate pentru județ, dar îi cere o colaborare corectă lui Chiriac
Brăila, uitată de Guvernul PNL. Cam așa am putea traduce declarațiile făcute de președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, în cadrul unei ședințe extraordinare ce a avut loc săptămâna trecută. Șeful județului s-a arătat profund nemulțumit de sumele primite de la Guvern pentru repararea drumurilor județene din Brăila. Acesta a criticat modul în care cabinetul Florin Cîțu a repartizat sumele pe județe, spunând că banii sunt cu 70% mai puțini față de anul 2019, atunci când Guvernul era condus de PSD. Tot cu această ocazie, președintele CJ a anunțat că fondul de dezvoltare al județului Brăila pe acest an este de 30 milioane de euro, din care 80% sunt bani rezervați pentru două proiecte: reabilitarea Corpului A și B ale Spitalului Județean (8 milioane euro, respectiv, 16 milioane euro) și reabilitarea DJ203R - 20 milioane euro. Restul sumei ar putea ajunge, potrivit lui Chiriac, către alte proiecte investiționale: Sala Polivalentă, Facultatea de Inginerie etc. Acesta a anunțat că CJ Brăila are Documentații de Avizare a Lucrărilor de Investiții deja realizate pentru proiecte care totalizează o valoare dublă față de bugetul de dezvoltare pe care l-a enunțat.
”În anul 2019, într-o guvernare PSD, suma alocată drumurilor comunale și județene a fost de 15 milioane. În anul 2019 am ajutat din bugetul de dezvoltare al județului toți primarii indiferent de culoarea politică, care și-au făcut temele și au avut toate documentele legale la dispoziție pentru a face drumuri comunale. În anul 2020, pe o guvernare PNL, suma a fost înjumătățită: 8 milioane. Anul acesta, în anul 2021, tot pe o guvernare PNL, suma primită este de 5,6 milioane. Deci vă dați seama că ne-a dus la 30% din suma alocată acum doi ani”, a spus Chiriac.
Președintele CJ a afirmat că suma primită este o bătaie de joc la adresa brăilenilor. Acesta a anunțat că va adresa o scrisoare deschisă premierului Florin Cîțu și i-a îndemnat și pe consilieri liberali să îl susțină în acest demers.
”Media dată de Guvernul PNL este undeva la 12 milioane lei de județ. Pe noi ne-a dus la jumătate. Este anomal, incorect, nedrept față de brăileni! Și o să fac o scrisoare deschisă către premierul României că nu suntem damnați la Brăila. Și vă rog și pe dumneavostră, domnilor colegi de la PNL, că sunteți colegi cu actualul Guvern, să faceți un astfel de demers pe care să îl alăturați la această scrisoare deschisă domnului premier”, a mai spus acesta.
În final, Chiriac a punctat că va încerca să caute soluții pentru a finanța toate proiectele de infrastructură ale primarilor din județ.
”Pentru anul 2019, execuția pe drumurile județene a fost de 100%. În anul 2020 din cei 8 milioane, execuția a fost de 150%, deci am mai pus noi bani. Și anul acesta o să fie tot de 150% că o să mai suplinim bani de la bugetul de funcționare astfel încât drumurile județene din fiecare UAT să putem să le modernizăm în continuare”, a mai declarat șeful județului.
Liberalii s-au plâns de modul în care au fost împărțite sumele pe plan local
Consilierul PNL Dănuț Lungu a afirmat în aceeași ședință că dacă șefului CJ i se pare că banii de la Centru au fost puțini în ceea ce privește Brăila, ar trebui să își reamintească faptul că nici el nu a procedat diferit atunci când a împărțit sumele către comunele și orașele brăilene. Mai exact, a punctat că sumele cele mai mici s-au înregistrat la comunele cu primari PNL, dând ca exemple Cireșu și Gropeni. Ba mai mult, Lungu s-a plâns că se dau bani doar pentru drumuri județene, în timp ce sunt foarte multe drumuri comunale care au nevoie de reabilitare. Președintele CJ Brăila a explicat că a ținut cont de anumite criterii clare la împărțirea acestor sume: banii din bugetele de dezvoltare ale primăriilor, (punctând că Cireșu și Gropeni nu stau deloc rău la acest capitol), populația, dar și proiectele pe care Primăriile le au în implementare.
Precizăm că președintele CJ Brăila a publicat, zilele trecute, scrisoarea pe care i-a adresat-o premierului României, Florin Cîțu, în care și-a expus nemulțumirea față de banii primiți de județul nostru și în care i-a solicitat demisia prim-ministrului. Aceasta poate fi citită integral pe site-ul cotidianului ”Obiectiv - Vocea Brăilei”, aici.
Consilierii din opoziție nu se prea înghesuie să susțină scrisoarea lui Chiriac
Redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” au luat legătura cu aproape toți consilierii județeni ai PNL (mai puțin cei care nu au răspuns la telefon) pentru a vedea dacă ar susține demersul șefului CJ de a cere mai mulți bani de la Guvern. Cu foarte mici excepții, aceștia s-au arătat sceptici în privința intențiilor lui Chiriac.
Alexandru Bucălău a declarat că președintele nu ar trebui să fie populist în ”aceste clipe de răscruce ale poporului”, făcând referire la pandemie și la faptul că aceasta a afectat enorm sistemul medical, societatea, dar și economia.
”Nu ar trebui să dăm curs unor astfel de porniri sociale care, după cum vedeți și dumneavoastră, prin protestele care au fost zilele trecute, își găsesc din ce în ce mai mulți adepți. Vă dați seama că suntem un partid de dreapta. Suntem deschiși pentru dezvoltare. Cu toții ne dorim să avem cât mai mulți bani pentru proiectele județului, dar pe de altă parte trebuie să înțelegem că este o perioadă extrem de grea din punct de vedere economic și social și că trebuie să punem umărul cu toții pentru a trece peste aceste obstacole", a declarat Bucălău.
Răspunsul lui Florin Cîrligea a fost că ”mai vedem” dacă liberalii brăileni se hotărăsc să sprijine scrisoarea deschisă a lui Chiriac, arătându-se ferm convins că Guvernul Florin Cîțu a împărțit banii la nivel național după criterii foarte clare și în funcție de ceea ce a avut la dispoziție.
Și Anamaria Necoară a precizat că banii au fost distribuiți în teritoriu după anumite criterii concrete, astfel că nu i se pare vreo soluție ”să ne plângem că nu primim”, mai ales că atunci ”când am primit, nu facem nimic”. Aceasta a afirmat că ar fi curioasă să vadă și care au fost sumele primite de alte localități pe vremea guvernării PSD.
”Domnul președinte vorbește acum despre Sala Polivalentă. De ce nu a făcut-o până acum, pe timpul Guvernului PSD?! Scrisoarea aceasta ar fi un semnal de alarmă tras, dar fără justificare. Aceștia sunt banii. Acum ce să facem?!”, a mai adăugat Necoară.
Vasile Constantin Varga a afirmat că indiferent ce culoare politică ar avea, tot nu ar susține afirmațiile și demersul președintelui CJ Brăila, deoarece le consideră pur politicianiste și lipsite de vreun temei legal. Varga a afirmat că la nivelul fondului de rulment al CJ Brăila există foarte mulți bani, lucru care a cântărit atunci când Executivul a creionat distribuirea sumelor la nivel național.
Vasile Cortez ne-a precizat, de asemenea, că nu este un adept al criticilor semnalate de Chiriac, în cotextul pandemiei COVID-19. Acesta a afirmat că înainte de a sprijini sau a semna vreo scrisoare deschisă alături de șeful CJ, ar dori să poată vedea și analiza documentul pe site-ul instituției sau chiar să îi fie pus la dispoziție, la partid. Cu toate acestea, Cortez a subliniat că, din punctul său de vedere, Chiriac nu va emite nicio scrisoare, deoarece nu poate nega situația în care se află România în prezent și că doar face declarații politice. Precizăm că la momentul discuției, Chiriac încă nu publicase scrisoarea.
Dănuț Lungu ne-a precizat că bugetul de la nivel național se realizează în funcție de excedentul bugetar, astfel că acest aspect a contat enorm la împărțirea sumelor. Lungu ne-a transmis că este de părere că șeful CJ are dreptate atunci când cere mai mulți bani pentru investiții, însă trebuie să țină cont și de vremurile în care trăim.
Marian Căpățînă ne-a reamintit o declarație de-a președintelui CJ Brăila după încheierea alegerilor în care anunța că a venit momentul să "facă administrație" și invita opoziția să își prezinte programul de guvernare local. Declarație care a rămas exact la acest stadiu, deoarece niciun liberal nu a fost invitat la discuții ulterioare atunci când s-a pus problema amendamentelor la bugetul României. Căpățînă a afirmat că nu i se pare normal ca "liberalii să dreagă" inactivitatea și nepriceperea PSD-iștilor.
Singura care a afirmat că ar fi dispusă să sprijine demersul anunțat de președintele CJ alături de ceilalți consilieri, dacă ar ajuta în vreun fel la atragerea mai multor bani în județul nostru este Andreia Daniela Pascale.
Din păcate, consilierii PNL Stăvărel Dorobanțu și Cristian-Florinel Pricop nu au putut fi contactați pentru a-și exprima punctul de vedere.
Și PMP-iștii consideră că Brăila a primit prea puțini bani și spun că vor lua atitudine
Președintele PMP Brăila, consilierul județean, Viorel Botea, ne-a declarat că este de acord că județul nostru a primit prea puțini bani și astfel dezvoltarea unitară, dar și cea a infrastructurii vor avea de suferit. Acesta a anunțat că va purta o discuție la nivelul conducerii centrale a partidului și că va încerca să ia atitudine separat vizavi de sumele venite de la Centru pentru 2021 în Brăila și nu numai.
”Cred că toți aleșii brăileni, indiferent că sunt aleși locali sau parlamentari trebui să facă tot posibilul încât să primim mai mulți bani pentru dezvoltarea județului. Pentru că noi, de fapt, am fost aleși de brăileni ca să le facem o viață mai bună. De aceea trebuie să facem tot ceea ce se poate ca să sprijinim creșterea calității vieții brăilenilor. Noi vom discuta la nivel național și vom exprima un punct de vedere vizavi de tot ceea ce înseamnă finanțarea la nivelul județului, dar și la nivel național, vizavi de infrastructură și tot ce înseamnă dezvoltare la nivel județean”, a promis Botea.
Deputatul PNL Alexandru Popa: „Eu sunt absolut de acord să sprijin cu tot ce pot județul Brăila”
În acest context, l-am întrebat și pe singurul deputat liberal dacă ar fi de acord să pună în vreun fel umărul alături de președintele CJ pentru a rezolva problemele județului. „Eu sunt absolut de acord să sprijin cu tot ce pot județul Brăila în relația cu Bucureștiul. De fapt, o fac deja dar voi vorbi concret despre asta când voi reuși ceea ce mi-am propus. Aștept să văd scrisoarea, nu doar o simplă declarație, aștept să mi se ceară sprijinul în orice problemă de către conducerea CJ și atunci o să arăt că sunt om de cuvânt și mă implic. Până atunci însă, aștept și de la d-nul președinte al CJ niște dovezi clare că vrea o colaborare corectă spre binele brăilenilor, indiferent de opțiunea politică, cum ar fi să trateze primarii liberali cu aceeași unitate de măsură ca pe cei social-democrați. De exemplu, Primăriei Ulmu i s-a alocat de la județ o sumă prea mică - 250.000 lei – pe principiul că are fond de rulment. Păi, dacă ne-am lua după fondul de rulment, CJ Brăila ar fi unul dintre cele mai bogate din țară. Haideți să fim corecți unii cu ceilalți și să colaborăm cu toții pentru binele județului, că nu le folosește brăilenilor să ne băgăm bețe-n roate, unii altora”, ne-a declarat parlamentarul liberal.