Topirea miezului nuclear al unui reactor este considerat un accident grav, pentru că poate elibera materiale radioactive în atmosferă.
Totuşi, Edano a ţinut să dea asigurări că, şi în cazul celui mai pesimist scenariu, este puţin probabil să se producă o catastrofă nucleară de proporţiile celei de la Cernobîl.
Apa în reactorul nr. 2, unde autorităţile anunţaseră că au fost expuse barele de combustibil, după cedarea sistemului de răcire, a recâştigat un nivel de 2 metri. Fără sistemul de răcire, temperaturile pot ajunge la sute de grade Celsius, ducând la topire.
Sistemele de răcire ale reactoarelor 1, 2 şi 3 au cedat pe rând în urma cutremurului cu magnitudine 9, care a lovit Japonia la 11 martie, fiind cel mai mare seism înregistrat în arhipelagul nipon.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.