Potrivit celui mai recent bilanţ oficial, furnizat de autorităţile guvernamentale haitiene, această catastrofă s-a soldat cu 217.000 de morţi în Haiti.
"Guvernul a anunţat o lună de doliu din 17 ianuarie până ân 17 februarie, iar ziua de 12 februarie a fost decretată zi de doliu naţional, pentru a le permite credincioşilor de toate religiile să le aducă omagu victimelor", a spus Bien-Aimé.
Ceremonia ecumenică la avea loc în cursul dimineţii, la Port-au-Prince, şi va fi transmisă la posturile de radio şi televiziune din toată ţara.
"În cursul acestei zile, Guvernul le recomandă haitienilor să poate haine negru cu alb sau albe. Bărbaţii sunt rugaţi să poate o cămaşă albă cu banderolă neagră pe braţ", a mai spus oficialul.
Ecrane mari vor fi amplasate în apropiere de taberele de sinistraţi, pentru a le permite acestora să participe la ceremonie.
De asemenea, autorităţile au cerut populaţiei să organizeze ceremonii în cartiere, în funcţie de religia lor, fără a face prozelistim.
Liderii religioşi haitieni au îndemnat populaţia să ţină trei zile de post, în 12, 14 şi 14 februarie.