Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, consideră că decizia PNL de a contesta la Curtea Constituţională (CCR) legea bugetului de stat pe 2015 pune în pericol capacitatea Guvernului de a aloca de la 1 ianurie suma de 6,3 miliarde de euro pentru cofinanţare, precizând că România are nevoie în următoarea perioadă de cât mai multă stabilitate pentru a menţine ritmul bun de până acum în domeniul absorbţiei fondurilor europene.
"Avem trei programe deja aprobate de Comisia Europeană, ceea ce reprezintă o adevărată performanţă pentru România şi demonstrează atât celor care au avut încredere în capacitatea noastră de organizare, cât şi scepticilor, că suntem capabili să optimizăm în continuare procesul de absorbţie de fonduri comunitare. Ar fi păcat ca această evoluţie avantajoasă pentru România să fie pusă în pericol din cauza războiului politic care, în 2015, nu are nicio miză electorală, cu atât mai mult cu cât bugetul a fost deja votat într-o manieră clară şi covârşitoare în Parlament, după o dezbatere amplă", precizează marţi Teodorovici într-o scrisoare deschisă remisă AGERPRES, adresată copreşedinţilor PNL Vasile Blaga şi Alina Gorghiu.
Demagogie
Potrivit ministrului Fondurilor Europene, demersul Opoziţiei ameninţă să dăuneze ritmului bun de absorbţie la începutul anului.
"Ţin să le reamintesc public reprezentanţilor Partidului Naţional Liberal că rata curentă de absorbţie pentru cadrul financiar multianual 2007-2013 a ajuns în acest moment la 46,24% pentru 44.164 proiecte depuse şi 14.776 contracte semnate. Valoarea declaraţiilor de cheltuieli transmise de Comisia Europeană este de 8,88 miliarde de euro. Mai mult, la sfârşitul săptămânii trecute, Comisia Europeană a adoptat două programe operaţionale 2014-2020 ale României, axate pe sporirea competitivităţii şi asistenţa tehnică în implementarea fondurilor europene. Cele două programe reprezintă o investiţie totală de 1,54 miliarde de euro în economia reală a României", menţionează Teodorovici.
Grupurile parlamentare ale PNL şi PDL au sesizat Curtea Constituţională (CCR) cu privire la neconstituţionalitatea legii privind bugetul de stat pe anul 2015, adoptată în Parlament duminică, a declarat luni deputatul Eugen Nicolăescu, vicepreşedintele Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor.