Mergi la conţinutul principal

Guvernul de tranziţie din Tunisia a fost remaniat

Au fost remaniate posturile-cheie, la ministerele de Interne, Apărare, Finanţe şi Afaceri Externe. Afacerile Externe au fost încredinţate lui Ahmed Ounais, un diplomat de carieră, care a servit sub regimurile preşedinţilor Habib Bourguiba şi Zine El Abidine Ben Ali, după care s-a retras.

Acest Guvern a fost format în urma unor "consultări cu toate partidele politice şi membrii societăţii civile care au dorit să participe la consultări", a declarat Mohammed Ghannouchi, după care a prezentat lista noului său Guvern în direct, pe postul public de televiziune.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro